Antena 3 CNN Economic Parlamentul alocă peste 50 de milioane de lei pentru pensii speciale, în 2023. Care este cea mai mare pensie specială din România

Parlamentul alocă peste 50 de milioane de lei pentru pensii speciale, în 2023. Care este cea mai mare pensie specială din România

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 09:01 08 Dec 2022 Modificat la 09:01 08 Dec 2022

În timp ce unii români abia trăiesc de la lună la lună cu veniturile pe care le au, pentru parlamentari nu există nicio problemă.

Coaliția încă este așteptată cu reforma care ar pune capăt pensiilor speciale.

Peste 800 de foşti parlamentari încasează în prezent pensii speciale. La Camera Deputaţilor, spre exemplu, numărul pensionarilor speciali a ajuns la 578, în creştere de la lună la lună. Și la Senat numărul creşte, iar în prezent sunt 251 de fosti senatori.

În bugetul pentru anul viitor, Camera Deputaților are alocate 35 milioane de lei, iar la Senat 20 de milioane de lei.

În prezent, se cheltuie peste 3 milioane de lei pe luna pentru pensiile speciale ale foștilor deputați.

Cea mai mare pensie specială a unui fost deputat este de peste 12.000 de lei şi se calculează in funcție de numărul de mandate și de anii petrecuți in Parlament. Cu cât mandatele au fost mai multe, cu atât și pensia este mai mare.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole