Antena 3 CNN Actualitate Parizienii au luat cu asalt parcurile, odată cu relaxarea măsurilor, după 11 săptămâni de izolare

Parizienii au luat cu asalt parcurile, odată cu relaxarea măsurilor, după 11 săptămâni de izolare

<1 minut de citit Publicat la 10:15 31 Mai 2020 Modificat la 10:15 31 Mai 2020

„Cel puţin suntem liberi”, a spus Anne, o pariziancă, la scurt timp după redeschiderea Grădinii Luxemburg, un parc cu o vechime de 400 de ani, situat pe malul stâng al Senei. „Ne simţim ca şi cum am fi fost eliberaţi dintr-un fel de închisoare”.

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a făcut presiuni asupra guvernului pentru a redeschide parcurile după ce restricţiile au fost relaxate începând cu 11 mai. 

Regulile de distanţare socială rămân în vigoare pe tot teritoriul Parisului, unul dintre cele mai dens populate oraşe europene, iar purtarea măştilor de protecţie în parcuri ar putea deveni în curând obligatorie, întrucât responsabilii din domeniul sănătăţii rămân prudenţi în ceea ce priveşte orice creştere a numărului de cazuri noi.
Franţa, una dintre cele mai grav afectate ţări din Europa, a raportat peste 186.000 de cazuri şi 28.714 de decese.

 

Etichete: paris
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole