Antena 3 CNN Actualitate Părinții vor putea plăti cu vouchere de vacanță taberele copiilor

Părinții vor putea plăti cu vouchere de vacanță taberele copiilor

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 16:53 08 Iun 2022 Modificat la 16:53 08 Iun 2022

Mai este doar un pas până când taberele scolare ale copiilor vor putea fi achitate din voucherele de vacanță ale părinților. Un proiect legislativ în acest sens a fost adoptat de Camera Deputaților ca for decizional și urmează ca proiectul să ajungă la președintele României pentru promulgare.

"Dacă acest proiect va ajunge în Monitorul Oficial este important să știm că din voucherele de vacanță ale părinților vor putea fi suportate și cheltuielile cu taberele școlare, fie că vorbim despre tabere naționale sau tematice. Singura condiție este ca aceste tabere să se desfășoare pe teritoriul României.

Cum se vor achita aceste tabere cu voucherele de vacanță însă urmează să fie stabilit printr-un ordin comun al ministerelor Educației și Finanțelor", a spus reporterul Antena 3 Raluca Bîrcă.

Vouchere de vacanță 2022. Au intrat primii bani de după pandemie. Impactul generat în prima săptămână

Căutările pentru vacanțe în România au crescut cu 52% în doar o săptămână, după ce mai mulți angajați din învățământ și spitale au început deja să primească banii pentru voucherele de vacanță.

Cardurile de vacanță pentru 2022 au început să fie încărcate. Voucherele de vacanță vor putea fi folosite numai în România, iar în cazul celor rămase neutilizate din 2019 și 2020, termenul de valabilitate a fost prelungit până în iunie 2022, potrivit Medifax.

„Încă de când Guvernul a anunțat că, în 2022, va emite din nou vouchere de vacanță, am așteptat vestea că românii se vor bucura iarăși de un stimulent financiar important pentru a călători în țară. Sezonul de vară este cea mai aglomerată perioadă pentru turismul românesc și ne dorim să convingem cât mai mulți români să dea o șansă turismului intern. Căutările pentru vacanțe în România au crescut cu 52% în doar o săptămână, turiștii deja își fac planuri pentru lunile de vară”, a declarat Ferenc Rigo, CEO al platformei hoteliere online.

Începând din acest an, tichetele de vacanță vor fi disponibile numai pe suport magnetic, pe un card alimentat cu 1.450 de lei.

Şi firmele private pot oferi tichete de vacanță și nu sunt limitate la suma de 1.450 de lei, ci pot merge până la 6 salarii minim pe economie.

Perioada de valabilitate a voucherelor emise în 2022 este de un an, însă statul va oferi în mod recurent aceste tichete până în 2026 inclusiv. De aceste vouchere se vor putea bucura salariații din sectorul bugetar, care au început deja să primească sumele pe card, însă și cei din mediul privat pot beneficia de tichete de vacanță, în cazul în care companiile lor iau o decizie în acest sens.

Potrivit unui sondaj de opinie al platformei hoteliere online, 21% dintre respondenți au declarat că nu au mers în vacanță în România înainte de a primi aceste vouchere, în timp ce 84% susțin că au crescut numărul sejururilor pe care le rezervă în decursul unui an datorită acestei măsuri.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole