O adolescentă de 15 ani a fost găsită de familie, în stare critică, zăcând în baie. Potrivit medicilor, fata s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon rezultat de la un instant defect, iar starea ei este critică.
Medicul de pe salvare ar fi constatat că fata era într-o stare de semiconștiență, însă, până la Buzău, inima Andreei s-a oprit de mai multe ori. Medicii au reușit să o resusciteze de fiecare dată, însă pacienta a intrat într-o comă profundă. În acest moment, ea nu poate respira fără ajutorul aparatelor, potrivit reporterbuzoian.ro.
Raed Arafat a luat decizia să trimită la Buzău un autocamion ce conține un tub hiperbaric, în care Andreea urmează să fie introdusă și transportată la București. O echipă de medici se luptă să o țină pe Andreea în viață.