Antena 3 CNN Actualitate Părinții victimelor lui Vlad Pascu cer ca tânărul să fie acuzat de omor: "Nu ne va alina durerea, dar să nu scape nepedepsit”

Părinții victimelor lui Vlad Pascu cer ca tânărul să fie acuzat de omor: "Nu ne va alina durerea, dar să nu scape nepedepsit”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:03 22 Feb 2024 Modificat la 10:03 22 Feb 2024

"Indiferent de pedeapsă, nu ne va alina durerea, dar să nu scape nepedepsit. Aș fi vrut să văd cum arată cel care ne-a omorât copilul”, a spus mama Robertei, tânăra ucisă în accidentul din 2 Mai.

Primul termen al accidentului din august anul trecut se judecă la Constanța, toate părțile fiind chemate în fața magistraților.

Părinții victimelor lui Vlad Pascu vor schimbarea încadrării faptelor din ucidere în culpă în omor, a declarat mama Robertei Dragomir, tânăra ucisă de tânărul care a condus drogat: "Vrem pedeapsă mai aspră. Din moment ce te-ai urcat drogat la volan, ți-ai asumat”.

Vlad Pascu va fi audiat prin videoconferință.

Întrebată dacă ar fi vrut să îl vadă pe Pascu, mama Robertei a răspuns: "Poate da. Aș fi vrut să văd cum arată cel care ne-a omorât copilul”.

Indiferent de pedeapsa pe care o va primi Pascu, "nu ne va alina durerea”, spune femeia, dar nici să scape nepedepsit. ”Asta este ceea ce ne doare pe noi”.

Deocamdată, Vlad Pascu este judecat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului, după ce, pe 19 august, drogat fiind, a intrat cu mașina într-un grup de opt tineri, la 2 Mai și i-a ucis pe doi dintre ei.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole