Părinţii Sharei vor să fie făcute investigaţii suplimentare în ceea ce priveşte leziunile de pe corpul fiicei lor. Medicii legişti au prezentat, în urmă cu câteva zile, rezultatele expertizei medico-legale, cauza morţii fiind stabilită drept supradoza de droguri.
Acelaşi raport mai arată că că fata nu întreținuse relații sexuale cu băiatul, iar moartea sa a fost cauzată de o hemoragie provocată de drogurile de mare risc ce i-au fost administrate.
Medicii legişti au mai arătat că minora de 16 ani a avut parte de o moarte violentă, ca urmare a consumului de droguri extrem de periculoase.
Părinţii tinerei nu sunt convinşi, însă, de rezultatele raportului medico-legal şi cer acum refacerea expertizei, dar şi investigaţii suplimentare.
Citeşte şi: Imagini de pe camerele de supraveghere din casa în care a murit Shara, eleva eminentă din Bucureşti
Tragedia s-a produs în noaptea de duminică spre luni (30 spre 31 iulie 2023), atunci când Shara Ionăşchiţă, aflată într-o excursie cu alţi elevi, a mers în casa tânărului din Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ, după ce a vorbit cu acesta pe reţelele sociale.
După câteva ore, în jurul orei 01.20 din 31 iulie 2023, tânărul şi-a sunat mama şi a anunţat-o că fata din Bucureşti sângerează puternic şi este inconştientă. Astfel, mama tânărului a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a cerut ajutorul unui echipaj medical.
Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa tinerei, iar acum legiştii au stabilit că moartea violentă a fetei s-a datorat consumului de substanţe interzise, respectiv drogul cunoscut drept "cristal".