Antena 3 CNN Actualitate Veste bună pentru părinții care au copii de până la opt ani! Proiectul care le oferă patru zile de lucru de acasă, adoptat de Senat

Veste bună pentru părinții care au copii de până la opt ani! Proiectul care le oferă patru zile de lucru de acasă, adoptat de Senat

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:30 30 Mai 2023 Modificat la 22:38 30 Mai 2023

Proiectul legislativ, inițiat de Alina Gorghiu, care le oferă părinților cu copii de până la opt ani posibilitatea de a lucra patru zile pe lună de acasă, a trecut de Senat.

"La cerere, salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la opt ani beneficiază de patru zile pe lună de muncă la domiciliu sau un regim de telemuncă în condiţiile Legii 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii", prevede propunerea legislativă iniţiată de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, proiect la care au subscris mai mulţi senatori şi deputaţi PNL, conform Agerpres.

Proiectul transpune în legislaţie o directivă europeană din 2019 şi are ca principal scop susţinerea natalităţii, aflată momentan în declin, dar şi să realizeze un echilibru între viaţa profesională şi cea privată a familiilor care au copii până la opt ani.

Măsuri similare se aplică deja în Suedia, Austria, Germania, Spania, Finlanda, Olanda, Norvegia, Belgia care oferă, la rândul lor, diferite forme de program flexibil, incluzând telemunca. 

Citește și: Marius Budăi, după negocierile cu sindicaliştii din educaţie: "Nu pot să trec peste o singură fază"

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, potrivit Agerpres, citat de dcnews.ro.

 

 

 

Etichete: parinti copii telemunca
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole