Antena 3 CNN Emisiuni Voi cu Voicu Părintele Vasile Ioana, ghid pentru fericirea în familie: "Dragostea aşa se vede"

Părintele Vasile Ioana, ghid pentru fericirea în familie: "Dragostea aşa se vede"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 22:27 25 Dec 2021 Modificat la 22:34 25 Dec 2021

„Fericirea în familie se poate experimenta dacă ești atent la mai multe aspecte. În primul rând, trebuie să fii atent la cel de lângă tine, să îl cinstești, să îl respecți și să îl iubești pe cel de lângă tine.

Pentru că dacă dragostea mai este afectată de anumite lucruri, esențial este ca respectul și cinstirea pe care o dai celui pe care l-ai ales să trăiești o viață cu el ar trebui să fie foarte importante în viața fiecăruia dintre noi.

Cartea Familiei, îndreptar duhovnicesc pentru fericirea în familie

De aceea am lucrat doi ani la un îndreptar un GPS, la cartea familiei. Rolul femeii în familia este candela aprinsă a familiei. Ea ține căldura familiei, credința, dragostea. Ce face mama? Îi adună pe toți acasă cu brațele iubitoare, cu sânii ei calzi, iar tatăl are și el rolul lui.

Hristos spune că bărbatul trebuie să slujească. Cel care vrea să fie mai mare, să slujească.  Bărbatul adevărat este lider slujitor al familiei. El spală şi vasele.

De ce unii bărbați zic: eu nu trebuie să spăl vase! Păi, dar cine ești tu? Sunt clișee învechite care trebuiesc distruse!

Zice: dă-mi să mănânc! Stai, măi, puțin! Dar e datoare femeia să îți pună în farfurie? Poate să facă asta dacă vrea ea.

Iubita mea mergem împreună la bucătărie ajuți și tu, pui și tu acolo tacâmuri pe masă, fă și tu ceva!

„În familie suntem egali, nu există mai mare și mai mic"

Ce vreau să spun cu asta este că în familie suntem egali, nu există mai mare și mai mic, fiecare trebuie să facă voluntar, cu deplin consimțământ absolut totul în familie.

Nimeni nu trebuie să facă ceva pentru că trebuie, ci pentru că vrea.Dragostea așa se vede în faptul că voluntar, cu dragoste, cu inima ta faci totul ca să fie bine celuilalt.

„Relația de cuplu este binecuvântată de Dumnezeu"

Pentru asta am scris această carte, Cartea Familiei pe care o găsiți la editura Bookzone prin care cuplurile să înțeleagă taine ale relației bune între bărbat și femeie. Relația de cuplu este binecuvântată de Dumnezeu", a spus părintele Vasile Ioana în ediția specială de Crăciun a emisiunii Voi cu Voicu de la Antena 3. 

Citește mai multe din Voi cu Voicu
» Citește mai multe din Voi cu Voicu
TOP articole