Părintele Constantin Necula a explicat în cartea „Crestin de ocazie”, de ce oamenii cu credinţă în Dumnezeu sunt încercaţi cu suferinţe.
"Nu toţi oamenii de credinţă. Eu cunosc oameni cu credinţă, care sunt foarte fericiţi şi n-au nicio suferinţă. Nu i-a durut măseaua în viaţa lor! (...) Când am fost operat a fost adus un bătrân. Eu eram întins în pat. Nu prea mişcasem deloc în ultimele zece zile. Dar urechea era antenă. Omul fusese lovit de maşină şi zgâriat foarte tare pe mână. Şi asistenta îi zice: „Domnu, vreţi să vă dau telefonul să o sunaţi pe soţie?” „Dacă se poate, da. Da’ cum să-i spunem să nu se spărie?” „Păi, îi spun eu în prima fază: Bună ziua, doamnă. Sunt de la spitalul judeţean, asistenta cutare. Vreau să vă spun că îl avem în vizită aici pe soţul dumneavoastră, care a suferit un mic accident. Nu este foarte tare lovit. Vi-l dau să vă explice’. Nu pot să fac ca el, decât dacă-mi închipui, şi dacă-mi închipui, mă apuc de plâns! Zice omul: „Tu, Mărioară! Nu-i grav, tu! Numa atât: mă doare inima că-n sara asta nu mă-ntorc acasă!” Măi, asta-i declaraţie de dragoste, măi, fraţilor.
„Tu, Mârioară, da” nu plânje, că-i numa o ţâră!” El avea, săracul, ruptă mâna, belită toată. Domnule, de-o discreţie, de-o fragilitate! Am zis: Hristos a înviat! Acesta-i sensul! Vin siliconatele astea la televizor, mai scârţâie cu silicoanele pe ecran.,. dramă naţională! A intrat asistenta, o băţoasă de asta, plângea-n rezervă, ruptă! A venit medicul, care nu-i copil mic, Era cu nodu-n gât! Mă uitam la ei. Suferinţa unui om de valoare converteşte lumea"
sursa: ganduridinierusalim.com