Antena 3 CNN Actualitate Părintele Constantin Necula, despre dependența de alcool: Din asta nu se iese singur

Părintele Constantin Necula, despre dependența de alcool: Din asta nu se iese singur

2 minute de citit Publicat la 14:34 22 Mai 2017 Modificat la 14:34 22 Mai 2017

Terapeuţii de la centrul de reabilitare pentru femeile dependente de alcool şi droguri "Insula Speranţei" de lângă Sibiu au reuşit, în ultimii ani ,rezultate "neaşteptat de bune", recuperând mai multe femei, în special mame, şi totodată şi pe familiile acestora, spune preotul Constantin Necula, preşedintele Asociaţiei Crucea Albastră din România. 

"Cred că femeilor le este mai dificil să recunoască asta (dependenţa de alcool n.r.) şi pentru că, de fapt, de femeie depinde familia, nu de bărbat. Le este şi mai greu să recupereze pentru că spaţiul emoţional al unei femei e mult mai restrâns decât al unui bărbat. Rezultatele sunt foarte bune, mai ales în ultimii ani, chiar neaşteptat de bune. Atunci când recuperezi o dependentă de alcool, recuperezi şi familia din care face parte, de fapt despre asta este vorba", a declarat, pentru AGERPRES, preotul Constantin Necula. 

Alcoolicii ar trebui să ceară ajutorul cuiva competent, pentru a putea scăpa de această dependenţă. "Le-aş sfătui să ceară ajutor competent. Din alcoolism nu se iese singur", spune preotul Necula. 

Întrebat cât de mult ajută statul un asemenea centru de reabilitare al alcoolicilor, precum cel din localitatea Şelimbăr, din vecinătatea municipiului Sibiu, Constantin Necula a răspuns: "E lipsa de suport material. Statul nu acordă nimic. Trebuie să fim conştienţi că în domeniul asistenţei sociale la alcoolici, efortul statului este mai puţin decât minim". 

Cele şase femei internate momentan la "Insula Speranţei" au avut ocazia recent să se întâlnească la o serbare cu foste dependente de alcool, care au reuşit prin tratament şi consiliere să scape de acest viciu. Cea mai mare problemă cu care se confruntă femeile alcoolice este că acestea se hotărăsc mai greu decât bărbaţii alcoolici să înceapă terapia. Mai mult, femeile alcoolice de regulă sunt abandonate de partenerii lor de viaţă, spre deosebire de bărbaţii alcoolici, care de regulă sunt sprijiniţi de soţii sau partenere. 

"Problema foarte mare la femei este că se hotărăsc foarte, foarte greu să vină. E o diferenţă foarte mare dintre alcoolismul la bărbaţi şi cel la femei: bărbaţii beau în crâşmă, femeile beau pe ascuns şi e foarte complicat să le aduci în centru, nu tu ca şi terapeut, ci familiile. Dacă ai un bărbat beţiv, nevasta de regulă îl sprijină, îl duce la tratament. Dacă e invers, îi cam dai viteză. Multe dintre femeile alcoolice sunt abandonate de către parteneri. La noi ajung femei care încă mai au oameni acasă care le iubesc, pentru că acei oameni s-au implicat. Sunt foarte puţine femei care vin din propria lor iniţiativă. Majoritatea vin pentru că familia zice 'gata, nu mai putem'", a declarat, pentru AGERPRES, Marius Oltean, directorul executiv al Asociaţiei Crucea Albastră din România. 

Drama femeilor alcoolice este şi cea a copiilor acestora, pentru că majoritatea dintre ele sunt şi mame. 

"Chiar discutam cu o doamnă care îmi spunea 'stau să mă gândesc că fiică-mea nici acum nu m-a iertat, chiar dacă nu mai beau de 14 ani, îşi aduce aminte de copilăria ei'. Femeia nu mai bea de 14 ani şi venise la noi pentru serbare", povesteşte Marius Oltean. 

În cei 20 de ani de activitate, la "Insula Speranţei" din Şelimbăr s-au tratat sute de femei dependente de alcool, droguri, medicamente şi alte dependenţe. Durata minimă a curei este de o lună la acest centru, însă specialiştii recomandă un tratament de minim două luni. Centrul poate găzdui 12 femei. Mai multe informaţii se pot consulta pe site-ul www.dependenta.org.

Sursă: Agerpres
Etichete: Constantin Necula
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole