Antena 3 CNN Actualitate Religie Părintele Constantin Necula, decizie radicală: „Am să tac din dorința de a-i lăsa pe ceilalți să vorbească. Sunt foarte mulți dispuși să vorbească împotriva Bisericii”

Părintele Constantin Necula, decizie radicală: „Am să tac din dorința de a-i lăsa pe ceilalți să vorbească. Sunt foarte mulți dispuși să vorbească împotriva Bisericii”

<1 minut de citit Publicat la 21:20 15 Oct 2018 Modificat la 21:20 15 Oct 2018

Părintele Constantin Necula a anunțat că se retrage din viața publică. Anunțul vine după eșecul de la referendumul pentru familie.

„Mă voi retrage din viața publică – e un gând care îmi trece foarte des prin minte. Am să mă retrag și am să tac, din dorința de a-i lăsa pe ceilalți să vorbească. Am remarcat că sunt foarte mulți dispuși să vorbească împotriva Bisericii, a societății creștine. Le doresc succes! E o tristețe care m-a cuprins, pe care nu o voi birui decât în Liturghie”, a spus părintele.

„E prima dată când am înțeles de ce Mântuitorul nu a răspuns la toate întrebările, ci doar la cele ale oamenilor care vor cu adevărat să se îndrepte. Acum e aceeași ură, aceeași aroganță socială, aceeași dictatură a propriei opinii împotriva celorlalți și, în acest marasm, aceeași Biserică răstignită a nu știu câta oară de oameni care cred cu adevărat că Biserica ar trebui să le negocieze păcatele. Regret!”, a spus părintele Necula la Radio România Actualități.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole