Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Alege un parfum cu adevărat luxos cadou de Crăciun pentru el

Alege un parfum cu adevărat luxos cadou de Crăciun pentru el

Parfumurile apar pentru prima dată în istorie încă de acum 4000 de ani. Mici sticluțe pline cu parfum se găseau în camerele domnilor și doamnelor, parfumul fiind un gest de cochetărie.

de Georgiana Adam    |   

Unele persoane foloseau parfumul pentru a atrage pe cineva, în timp ce alte persoane se parfumau puțin pentru a părea mai autoritari și mai puternici sau pentru a se simți în control deplin.

În general, clasa de elită și regalitatea erau clienții fideli ai parfumierilor. De fapt, persoanele de rang regal chemau parfumieri din întreaga lume pentru a crea special pentru ele parfumuri unice.

Dar iată că în prezent, există o gamă deosebit de amplă de parfumuri atât pentru femei, cât și pentru bărbați, așa că poate fi destul de dificil pentru iubitorii de parfum să găsească aroma ideală sau să își surprindă persoana dragă cu un parfum divin.

Poate că nu mai putem în prezent să angajăm un parfumier pentru a crea un parfum conform cerințelor noastre, dar asta nu înseamnă că nu putem găsi parfumul perfect.

Iar dacă sunteți în căutarea unui parfum pentru partenerul de viață pentru a-l surprinde de Crăciun, în rândurile care urmează veți găsi un ghid simplu cu tipurile de parfum pentru bărbați cu care nu veți da greș:

Parfum floral pentru bărbați

Deși aromele florale sunt dedicate femeilor, există anumite note care transmit o stare liniștitoare, dar în continuare foarte atractivă.

Notele orientale de trandafiri, de iasomie și alte astfel de arome calde amestecate cu note puternice pot crea un parfum minunat potrivit pentru orele serii.

Dacă sunteți în căutarea unui parfum care poate fi purtat noaptea sau a unui parfum perfect pentru momentele cu încărcătură romantică, s-ar putea să găsiți parfumul ideal pentru el în categoria de parfumuri florale.

Parfum proaspăt pentru bărbați

Această categorie de parfumuri este cea mai apreciată în întreaga lume, deoarece propune parfumuri tonice, relaxante, care reușesc să transmită acea notă revigorantă care ne trezește la viață simțurile.

Există diverse note care se amestecă pentru a crea acest tip special de parfum, în special note de citrice, note acvatice, note ierboase, note proaspete de mentă sau note fructate, în special fructe tropicale.

Dacă sunteți confuză cu privire la parfumul potrivit, puteți alege un parfum din categoria parfumurilor proaspete și, cu siguranță, cadoul va fi foarte apreciat.

În plus, un astfel de parfum este minunat pentru orice sezon și poate fi purtat întreaga zi, spre deosebire de altele.

Un parfum proaspăt poate fi parfumul ideal de zi cu zi.

Parfum lemnos pentru bărbați

Cu notele principale de lemn și mușchi, parfumurile lemnoase sunt foarte populare în rândul bărbaților din întreaga lume.

Unele dintre cele mai populare note care alcătuiesc un parfum lemnos pentru bărbați includ lemnul de santal, vanilia, patchouli, mușchi de stejar, lemn de trandafir, lemn de trandafir brazilian, tămâie sau arbore de cauciuc.

Dacă vă încântă aceste note lemnoase și seducătoare, un parfum Espada Intense de la Zafaran poate fi alegerea perfectă.

Conține note lemnoase cunoscute pentru parfumul lor cald și pământesc, care sporesc masculinitatea.

Puteți opta pentru acest parfum, dar aplicați cu moderație, deoarece notele pot fi destul de puternice.

Partea minunată este că un astfel de parfum lemnos este cu atât mai potrivit pentru a fi oferit de Crăciun și pentru a fi purtat în timpul sezonului rece.

Parfum picant pentru bărbați

Parfumul picant este puternic și remarcabil, motiv pentru care este foarte apreciat în rândul bărbaților.

Cu note de scorțișoară, ghimbir, cardamom, cuișoare, piper negru și multe altele, un parfum picant este luxos și de mare impact.

Dacă doriți un parfum puternic, acesta poate fi alegerea ideală pentru vremea rece.

Aceste note atât de intense se găsesc adesea ca note de vârf ale unui parfum, încheind compoziția într-o notă picantă și îndrăzneață.

La fel ca parfumurile lemnoase, și parfumul picant este foarte potrivit pentru a fi purtat în timpul sezonului rece de dimineață și până seară și pentru a fi oferit cadou cu ocazia Crăciunului.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile