"Rotativa guvernamentală e în legătură cu schimbul de prim-ministru în primul rând, şi în al doilea rând schimbări în parlament", a declarat un român.
Din cei 11 români întrebaţi, doar 7 dintre aceştia au auzit despre rocada guvernamentală.
Unele din motivele pentru lipsa informării în cadrul populaţiei ar fi lipsa accesului la servicii de televiziune, nemulţumirea faţă de actuala guvernare şi lipsa de timp liber. Ba mai mult, unii dintre ei consideră că rocada premierilor "nu va aduce nici o schimbare" în România.
"Sincer să vă spun, nu prea ştiu, pentru că de când Guvernul ăsta conduce haotic, aiurea, şi de când a început pandemia şi am văzut ce arată la televizor, credeţi-mă că nici nu mă mai uit la ştiri", a transmis o româncă.
Ce este rotativa guvernamentală
Potrivit acordului politic semnat în 2021 la înființarea Coaliției, PSD-PNL-UDMR trebuie să facă rocadă guvernării și să facă schimb de ministere și premier pe 25 mai 2023. Mai exact, protocolul prevede că primul candidat la funcția de Prim-Ministru, Nicolae Ciucă, va avea mandat până pe data de 25 mai 2023, iar cel de al doilea candidat, din partea PSD, până la alegerile generale din 2024.
Pe lângă rocada premierilor, PSD și PNL și UDMR urmează să facă schimb și de ministere. Acordul politic semnat în Coaliție face referire în mod special la patru ministere: Transporturile, Investițiile și proiectele Europene, Justiția și Finanțele (ultimele două -ministere cheie pentru că avizează toate proiectele care trec prin Guvern)
Acord politic semnat PSD-PNL-UDMR: „La schimbarea premierului, conform rotației politice convenite, se vor înlocui și următorii reprezentanți în guvern : vicepremierul din partea PSD va fi înlocuit de vicepremierul din partea PNL; ministrul Transporturilor din partea PSD va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; ministrul Finanțelor publice din partea PSD va fi înlocuit de titularul pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiției; coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei Prim-ministrului”.
Rotativa guvernamentală a reprezentant un sistem introdus de regele Carol I în 1895 prin care cele două mari partide ale României din perioada modernă, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator, alternau la guvernare odată la patru ani. Prin această metodă s-a dorit a se asigura stabilitatea vieţii politice din România.
Citeşte şi: Rotativa guvernamentală între PNL și PSD. Când se schimbă premierul în România