Parcul ar putea fi refăcut pe bani europeni, dacă Primăria Capitalei ar depune documente să îi obţină.
"Cismigiu, cel mai frumos parc al Capitalei, situat în mijlocul orasului a ajuns intr-o stare deplorabila. Ce gasim aici? Panouri pline de grafitti. Locuri de joaca ruginite, un pericol pentru copii. Statui murdare care necesită restaurare. Cândva aici au fost copaci decorativi, acum au rămas doar nişte cioturi. Un cântar stricat, numai bun de dus la fier vechi. În parc sunt zeci de jardiniere fără flori, umplute doar cu pământ. Bănci care stau să se rupă, multă mizerie şi un miros greu de suportat", a prezentat Cristi Popovici, reporter Antena 3.
Cum Primăria Generală condusă de Nicuşor Dan a lăsat uitării Parcul Cişmigiu, se oferă alţii să-l salveze. Asociaţia Peisagiştilor din România a lansat o campanie de recondiţionare a întregului spaţiu verde, inclusiv prin atragerea de fonduri europene.
"Am trimis o solicitare către Primăria Municipiului Bucureşti să ni se dea dreptul de administrare pentru grădina Cişmigiu, în primul rând pentru a face ca această grădină să revină la viaţă şi în al doilea rând pentru a crea un exemplu în legătură cu ce trebuie făcut şi în alte grădini istorice", a declarat Diana Culescu, vicepreşedintele Asociaţia Peisagiştilor.
Ca planurile voluntarilor să devină realitate, este nevoie şi de implicarea Primăriei, care de un an a uitat complet de acest parc.
La fel de dezolant a început să arate şi centrul istoric. Pavajul este spart iar dalele au ieşit din locul lor.
Reprezentanţii Primăriei spun că reparaţiile trotuarelor vor demara după încheierea procedurii de licitație. Nu se dă însă un termen pentru asta.
[GAL layout="5"]