Antena 3 CNN Actualitate Procurorii au început audierile în cazul incendiului de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ. Au fost efectuate primele autopsii

Procurorii au început audierile în cazul incendiului de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ. Au fost efectuate primele autopsii

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 19:05 15 Noi 2020 Modificat la 19:05 15 Noi 2020

Astfel, potrivit sursei citate, au fost dispuse ordonanţele de efectuare a necropsiei victimelor şi au fost finalizate patru dintre necropsiille victimelor.

Procedura medico-legală aplicată în necropsii corespunde patologiei pentru care au fost tratate victimele, şi anunem cazuri de infectare cu COVID.

A fost identificat locul de unde a pornit incendiul ucigaş

În salonul incendiat a fost stabilit locul din care s-a declanşat incendiul şi urmează să fie ridicate dispozitive şi echipamente medicale, în vederea expertizării. Cercetarea locului va continua în cursul zilei de 16 noiembrie.

De asemenea, reprezentanţii spitalului au predat documente, urmând să se analizeze dacă acestea răspund problemelor din anchetă şi în ce măsură este necesar să fie ridicate și alte înscrisuri.

Conform Parchetului, au fost stabilite persoanele care vor fi audiate şi au început audierile.

Un scurt-circuit la un injectomat, cauza probabilă a incendiului

Cauza incendiului de la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț pare a fi un injectomat, conform unor surse judiciare încă neconfirmate oficial.

Injectomatul este o seringă automată care livrează medicamente în mod continuu.

În timpul incendiului de la secția ATI au murit 10 persoane, pacienți intubați, bolnavi de Covid 19.

Ioan Cătălin Denciu, unul dintre medicii care a încercat să-i salveze pe pacienți a suferit arsuri grave pe 70% din suprafaţa corpului și a fost transportat pentru tratament la un spital din Belgia.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole