Antena 3 CNN Politică Emoții pentru Traian Băsescu. Când se prescriu faptele din dosarul alegerilor prezidențiale din 2009

Emoții pentru Traian Băsescu. Când se prescriu faptele din dosarul alegerilor prezidențiale din 2009

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 08:35 27 Apr 2017 Modificat la 08:35 27 Apr 2017

Parchetul General a transmis miercuri că faptele din dosarul alegerilor prezidențiale din 2009 se prescriu în opt ani, potrivit noului Cod Penal sau în 10 ani, conform vechiului Cod, potrivit Libertatea.ro.

Precizarea vine după ce Parchetul a anunțat luni că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și falsificarea documentelor și evidențelor electorale, în dosarul care vizează alegerile prezidențiale din 2009.

Dosarul a fost deschis în urma unor dezvăluiri făcut de jurnalistul Dan Andronic. Acesta a spus că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, înalți demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. El a susținut că Laura Kovesi și Coldea erau preocupați de câștigarea scrutinului de către Traian Băsescu.

Scandalul fraudării alegerilor din 2009 ajunge în Parlament. Kovesi, Coldea și Maior, audiați

În replică, fostul vicepremier Gabriel Oprea a declarat că întâlnirea organizată la el acasă a fost o „simplă cină”, unde i-a invitat pe George Maior, Vasile Dîncu, Anghel Iordănescu, Dan Andronic şi Neculai Onţanu. Gabriel Oprea a evitat de mai multe ori să spună dacă la acea întâlnire au fost prezenţi Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.

Traian Băsescu, după ce Parchetul General a deschis dosar penal referitor la alegerile din 2009: „Este clar că a fost blocată comisia parlamentară. Este un joc”

Citiți și:

Băsescu, urmărit de dosare penale. Parchetul confirmă redeschiderea dosarului Flora

Etichete: dosar
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole