Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă în cazul fetelor descoperite în submersie în piscina complexului din zona Străuleşti, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile impuse de lege, informează DGPMB.
Potrivit sursei citate, poliţia a fost sesizată sâmbătă, în jurul orei 20,45, prin apel 112 , despre faptul că în incinta unui centru de agrement de pe raza sectorului 1 Bucureşti, două fete, de 12 respectiv 16 ani, au fost descoperite în submersie în piscina complexului. Tinerele au fost scoase din apă de un angajat al centrului şi le-a fost acordat primul ajutor de un medic aflat în zonă, ulterior fiind preluate şi transportate la spital, adaugă DGPMB.
''La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 2, care au demarat cercetările în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs incidentul. De asemenea, poliţiştii s-au prezentat şi la unitatea spitalicească unde au fost internate minorele, pentru actualizarea datelor despre starea lor de sănătate. Încă de aseară fost audiate mai multe persoane, urmând ca această activitate să fie continuată şi în această zi. Totodată, se efectuează şi verificări cu privire la activitatea centrului de agrement şi a atribuţiilor pe care le au persoanele ce îşi desfăşoară activitatea în acest obiectiv'', se precizează în comunicatul citat.
Cele două fete transportate sâmbătă seara la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu'', după ce au fost pe punctul de a se îneca într-un ştrand din zona Străuleşti, sunt în stare foarte gravă, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Raluca Alexandru.
Potrivit acesteia, fetele se află la Terapie Intensivă, sunt intubate şi ventilate mecanic.