Antena 3 CNN Politică Parchetul a început urmărirea penală a lui Dan Vîlceanu, acuzat că l-a bătut pe Florin Roman, în Parlamentul României

Parchetul a început urmărirea penală a lui Dan Vîlceanu, acuzat că l-a bătut pe Florin Roman, în Parlamentul României

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 12:27 02 Iul 2024 Modificat la 12:27 02 Iul 2024

Parchetul de pe lână Înalta Curte de Casație și Justiție anunță, marți, că a început urmărirea penală a fostului ministru PNL Dan Vîlceanu, care l-a agresat pe colegul său parlamentar, deputatul PNL Florin Roman. 

„La data de 28 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a dispus prin ordonanță efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, purtare abuzivă și tulburare a ordinii și liniștii publice, iar în cursul zilei de astăzi, suspectului i-au fost aduse la cunoștință faptele cercetate, încadrarea juridică data acestora, precum și drepturile și obligațiile procesuale. Totodată, astăzi a fost pusă pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile menționate”, se arată în comunicatul Parchetului.

Potrivit sursei menționate, „la data de 21.05.2024, ora 11:15, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaților, în Palatul Parlamentului, în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției de deputat, inculpatul a adresat injurii și a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate, și acesta deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției publice dată de mandatului constituțional de deputat al României, provocându-i acesteia leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur și zgâriere, ce necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale. Totodată, inculpatul a adresat expresii jignitoare la adresa persoanei vătămate aducând atingeri grave demnității acesteia și a tulburat ordinea și liniștea publică prin generarea unor situații de insecuritate și de teamă.”

Parchetul precizează că parlamentarii beneficiază de imunitate doar pentru opiniile politice, însă pot fi trași la răspundere și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

„Imunitatea parlamentară este limitată la opinii politice, respectiv pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului cu privire la care deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică. Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, conform art. 23 din Legea nr. 96/2006, dar nu pot fi percheziționați, reținuți ori arestați preventiv sau la domiciliu fără încuviinarea Camerei din care fac parte și fără a se proceda la ascultarea lor. Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicatul Parchetului.

Filmul bătăii din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu. Loviturile au fost filmate de o cameră de supraveghere

Bătaia din Parlamentul României dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu a fost filmată de o cameră de supraveghere. Conflictul dintre cei doi parlamentari a escaladat într-o confruntare fizică pe holurile Parlamentului, iar pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se vede cum Dan Vîlceanu încearcă chiar să îl muşte pe Florin Roman.

Totul s-a întâmplat după ce parlamentarii au avut un schimb de replici în plen, apoi s-au întâlnit pe hol şi au continua cearta, până când au început să se îmbrâncească şi să se lovească.

Iniţial, Florin Roman (PNL) a declarat că a fost lovit cu genunchiul în nas de Dan Vîlceanu, însă pe imagini se vede cum acesta din urmă încearcă să îl muşte de nas. Acesta a explicat, pentru Antena 3 CNN, că s-a ferit în momentul în care Vîlceanu a vrut să îl muşte şi apoi a fost lovit cu genunchiul în faţă.

„Astăzi am trăit un moment prin care nu credeam ca voi trece vreodată într-o lume civilizată. I-am reproșat deputatului neafiliat, Dan Vîlceanu, încălcarea regulamentului prin prezenta lui în băncile grupului PNL. Problema dumnealui la Parlament era să afle câți primari au plecat la Călărași. A urmat o altercație verbală, după care, am fost bruscat fizic spre ieșirea din plen. În afara sălii de plen am fost agresat fizic, din nou, în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicată în zona nasului”, a spus Roman.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole