„În anul 2015, premergător obținerii autorizației de construire (la faza de proiect) a fost emis aviz de securitate la incendiu pentru parcajul amenajat la subsol. După recepție și punerea în exploatare, societatea dezvoltatoare nu a solicitat autorizația de securitate la incendiu, care certifică practic faptul că imobilul îndeplinește cerințele specifice securității la incendiu”, a transmis ISU Constanța, potrivit Mediafax.
Incendiu devastator în Constanţa. 36 de maşini distruse, sute de locatari evacuaţi
Un incendiu devastator a izbucnit în această dimineaţa în Constanţa, fiind declanșat planul roşu de intervenție. 36 de maşini au fost distruse şi peste 250 de locatari ai unui bloc au fost evacuaţi. 6 persoane, printre care şi un copil au ajuns la spital cu atacuri de panică şi intoxicați cu fum.
Incidentul a avut loc în această dimineață la ora 01:00 în parcarea subterană a unui bloc situat pe strada Prelungirea Nicolae Grindeanu din zona Km 4- 5, la ieșirea din Constanţa.
Zeci de maşini au fost făcute scrum, iar fațada blocului a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii au activat planul roşu de intervenţie şi au evacuat oamenii din case. Locatarii erau foarte speriați, mai ales că din parcare se auzeau şi bubuituri.
Peste 200 de pompieri la fața locului
Peste 200 de pompieri, jandarmi şi paramedici au intervenit la incendiul izbucnit la Constanța. Peste 250 de locatari au fost evacuaţi. În urma incendiului, 6 persoane au fost transportate la spital cu atacuri de panică, intoxicate cu fum sau cu arsuri.
„Un incendiu la un ansamblu de locuinţe. În total 150 de apartamente. Am alocat la faţa locului 35 de autospeciale. Au ars 36 de autoturisme, 25 în subsol în parcare, iar celelalte 11 au fost pe laturile exterioare ale blocului", spune ISU Constanţa care a intervenit la incendiul din parcarea subterană.
Oamenii spun că s-au trezit în mijlocul infernului.
„Dormeam şi am auzit o bubuitură. Nu ştiu exact de la ce s-a întâmplat", spune o locatară evacuată. 6 persoane printre care şi copii au ajuns la spital cu atacuri de panică şi intoxicați cu fum.
„Sunt fost 6 persoane asistate medical inițial, dar şi celelalte persoane evacuate sunt evaluate", a mai spus ISU Constanţa.