Antena 3 CNN Life Sănătate Paracetamolul, cel mai periculos medicament fără prescripție. Medicii avertizează

Paracetamolul, cel mai periculos medicament fără prescripție. Medicii avertizează

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 12:00 28 Mai 2022 Modificat la 12:00 28 Mai 2022

Cei mai mulți dintre noi iau paracetamol pentru o varietate de afecțiuni minore, inclusiv dureri de cap, dureri de dinți sau pentru a reduce temperatura.

Medicii avertizează însă că, luat incorect, paracetamolul este capabil să producă afecțiuni grave, inclusiv insuficiență hepatică.

Însă una dintre formele în care se găsește paracetamolul, acetaminofenul, a fost numită „cel mai periculos medicament fără prescripție medicală” din America, de către un expert medical din SUA.

Vorbind la ABC News, citat de mirror.co.uk, profesorul John Brems, de la Universitatea Loyola din Chicago, a spus că au existat cazuri în care analgezicul a fost asociat cu insuficiența hepatică.

Există însă trei factori cheie pe care trebuie să îi știți atunci când luați paracetamol:

  • Avertismentul nu se aplică tuturor formelor de paracetamol, ci doar acetaminofenului

  • Mulți dintre pacienți au consumat alcool odată cu medicamentul

  • Efectele adverse au apărut după un consum îndelungat și excesiv de paracetamol

Cu toate acestea, rezultatele sunt îngrijorătoare pentru cei care iau această formă specifică de analgezic. Aceștia au raportat intoxicație hepatică acută, unii chiar necesitând un transplant de ficat.

Profesorul Brems a dezvăluit că efectuează transplanturi la aproximativ trei până la patru astfel de pacienți pe an "și doi până la trei mor înainte de le putea face un transplant".

Afecțiunea care necesită un transplant este cunoscută sub numele de hepatită toxică, care apare atunci când ficatul devine inflamat din cauza unei reacții adverse la medicamente, substanțe chimice sau alcool.

Vorbind despre aceste cazuri, medicul de familie britanic, Dr. Sarah Jarvis, a spus: „Paracetamolul este unul dintre cele mai frecvent administrate medicamente în Marea Britanie.

”Pentru majoritatea oamenilor care respectă doza recomandată, aceasta nu reprezintă o problemă. Dar dacă luați mai mult decât doza recomandată – în special pentru o perioadă lungă de timp, vă puteți expune riscului".

Ca și în cazul tuturor medicamentelor, este foarte important ca paracetamolul să fie luat doar în doza recomandată fie de medicul de familie, fie în instrucțiunile de pe ambalaj.

Etichete: paracetamol
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole