Antena 3 CNN Actualitate Religie Papucii Sfântului Spiridon din raclă se tocesc, deși sunt schimbați anual. Care este explicaţia

Papucii Sfântului Spiridon din raclă se tocesc, deși sunt schimbați anual. Care este explicaţia

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:50 11 Dec 2023 Modificat la 23:59 11 Dec 2023

În prezent, moaștele Sfântului Spiridon se află într-o biserică din insula Corfu. Făcător de minuni încă din timpul vieții, Sfântul Spiridon este unul dintre cei mai cunoscuți și populari sfinți creștini. 

Biserica "Sfântul Spiridon – Nou" din București a primit în dar și adăpostește o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Spiridon.

Conform tradiției, în fiecare an, darul facerii de minuni al Sfântului și prezența sa constantă alături de cei care au nevoie de ajutorul lui sunt confirmate prin faptul că încălțămintea purtată de moaștele sale se uzează.

Citește și: Calendar ortodox 12 decembrie 2023. Sărbătoare cu cruce neagră de Sfântul Spiridon

Papucii Sfântului Spiridon din raclă se tocesc, deși sunt schimbați anual. Care este explicaţia

Potrivit confesiunilor credincioşilor şi ale preoţilor, Sfântul Spiridon iese din biserica din Corfu, unde sunt moaștele sale, și cutreieră lumea pentru a face bine și a le ajuta celor care îl cheamă în rugăciune. De aceea, își tocește încălțările și trebuie să îi fie schimbate frecvent.

Datorită faptului că papucii Sfântului se deteriorează frecvent, credincioșii din insula Corfu așază în fiecare an în picioarele sfântului o pereche nouă de papuci.

De asemenea, uneori, când preotul încearcă să descuie racla pentru a lăsa credincioșii să sărute sfintele moaște, încuietoarea se deschide greu. Enoriaşii cred că acest lucru este posibil pentru că sfântul lipsește în acele clipe.

Potrivit tradiției populare, sfântul Spiridon se află în lume, în acele momente pentru a face o minune.

Cei care au văzut de aproape moaștele Sfântului Spiridon și au participat la schimbarea papucilor lui dau mărturie de faptul că pe picioarele sale se văd urme lăsate de încălțăminte, așa cum se întâmplă oricărui om care merge mult pe jos.

De asemenea, după cum mărturisește părintele Themistoklís Mourtzanós, epitrop arhieresc al Mitropoliei de Corfu, într-un interviu acordat postului de radio al Bisericii Greciei, culoarea tălpii piciorului Sfântului Spiridon nu este galbenă, ca a celor adormiți, ci albă, ca a celor vii, un semn incontestabil al lucrării lui Dumnezeu ce se săvârșește prin trupul Sfântului, potrivit doxologia.ro

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole