Papa Francisc a mărturisit joi că visează la o Biserică apropiată suferinţelor omului, 'la o Biserică milostivă', în mesajul său adresat în pregătirea celei de-a IX-a Întâlniri Mondiale a Familiilor 2018, care va avea loc anul viitor între 22 şi 26 august la Dublin, relatează EFE, potrivit Agerpres.
În perspectiva întâlnirii din Irlanda, sub titlul 'Evanghelia familiei, bucurie pentru lume', papa a propus ca familiile să reflecteze mai profund la conţinutul exortaţiei apostolice Amoris laetitia care devine astfel o 'magna charta" a întregii Întâlniri.
Amoris laetitia nu cere o simplă actualizare a pastoraţiei familiale, ci mult mai mult: un nou mod de a trăi Biserica, un nou mod de a realiza acea iubire care face fericită viaţa poporului lui Dumnezeu, a familiilor şi a societăţii însăşi. În acest sens, Întâlnirea de la Dublin asumă o caracteristică deosebită faţă de celelalte Întâlniri Mondiale.
Papa Francisc i-a îndemnat cu putere pe europeni să-şi regăsească vocaţia umanistă, să retrăiască pasiunea misionară care a făcut posibil progresul şi dezvoltarea, să renunţe la tentaţia de a ridica ziduri şi să retrăiască aventura extraordinară de a construi punţi între culturi şi credinţe.
Nu este uşor să fii părinte în lumea de azi. Exortaţia apostolică a Papei Francisc conţine multe elemente care pot să-i inspire şi să-i însoţească pe părinţi. Amoris laetitia conţine numeroase sfaturi pentru educaţia copiilor. În faţa numeroaselor provocări ale culturii schimbate a căsătoriei şi a familiei, Biserica este chemată să însoţească familiile în mod nou pentru a le permite să trăiască o experienţă mai profundă a bucuriei Evangheliei trăite în familie.
Papa Francisc a ţinut totodată să mulţumească în mesajul său Arhidiocezei din Dublin şi întregii naţiuni irlandeze pentru generozitatea, ospitalitatea şi eforturile pe care le implică organizarea unui eveniment de asemenea amploare.