Papa Francisc i-a îndemnat, duminică, pe liderii mondiali să conlucreze în lupta contra "plăgii terorismului" susţinând că o pată de sânge s-a abătut asupra lumii încă din prima zi a anului 2017, cu referire la atentatul soldat cu zeci de morţi şi răniţi de la Istanbul, informează Reuters, citată de Agerpres.
În faţa unei mulţimi formată din circa 50.000 de credincioşi adunaţi în Piaţa Sf. Petru, suveranul pontif s-a abătut de la discursul său pentru a condamna, în cadrul slujbei tradiţionale, atacul sângeros din clubul de noapte din Istanbul soldat cu 39 de morţi şi cu rănirea altor 69 de persoane.
"Din păcate, violenţa a lovit chiar şi în noaptea aceasta a urărilor de bine şi a speranţei. Îndurerat, îmi exprima solidaritatea cu poporul turc. Mă rog pentru numeroasele victime, pentru cei răniţi şi pentru întreaga naţiune aflată în doliu", a spus Papa Francisc. "Îl rog pe Dumnezeu să îi ajute pe toţi oamenii cu bune intenţii să aibă curajul să îşi suflece mânecile şi să înfrunte această plagă a terorismului şi această pată de sânge care acoperă lumea aducând umbra fricii şi sentimentul deznădejdii", a continuat liderul spiritual de la Vatican.
Papa Francisc a declarat în mesajul său de Anul Nou că anul 2017 va fi aşa cum îl vor face oamenii. "Anul va fi bun în măsura în care fiecare dintre noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, caută să facă bine în fiecare zi", a spus suveranul pontif în faţa credincioşilor adunaţi în număr mare în ciuda vremii reci.
În discursul ţinut în ziua în care 1,2 miliarde de credincioşi romano-catolici celebrează Ziua Mondială pentru Pace, suveranul pontif a spus că pacea a fost construită spunând "Nu" în faţa urii şi violenţei şi "Da" înfrăţirii şi reconcilierii.
Anterior, Papa Francisc a atras atenţia că lipsa contactului fizic între oameni, urmare a mijloacelor moderne de comunicare, "ne cauterizează inimile şi ne face să ne pierdem capacitatea de a fi sensibili şi de a ne minuna, dar şi de a simţi milă şi compasiune", mai arată sursa citată.
În mesajul tradiţional adresat la 1 ianuarie anul trecut, Papa Francisc a urat tuturor "un an de pace" şi de "milostivire" şi a criticat "indiferenţa" unei lumi suprainformate. De asemenea, el a făcut apel la state să împiedice răspândirea conflictelor, să atenueze datoriile şi să desfăşoare o cooperare care să respecte culturile şi dreptul copiilor de a se naşte.