Antena 3 CNN Actualitate Religie Papa Francisc nu a putut prezida slujba de veghe pascală din Bazilica Sfântul Petru

Papa Francisc nu a putut prezida slujba de veghe pascală din Bazilica Sfântul Petru

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 21:59 16 Apr 2022 Modificat la 21:59 16 Apr 2022

Cardinalul italian Giovanni Battista Re l-a înlocuit pe papă în fruntea slujbei care presupune o procesiune în întuneric aproape total în interiorul celei mai mari biserici creștine. Cel mai probabil, din cauza unor dureri la picior care l-au forțat pe Suveranul Pontif să își restrângă unele activități, anunță Reuters.

Papa s-a așezat în fața Bazilicii, într-un scaun alb de mari dimensiuni.

Papa, în vârstă de 85 de ani, suferă de sciatică, care-i provoacă dureri la un picior și, ca urmare, șchiopătă destul de tare. Recent, Francisc a avut și dureri la genunchiul drept, potrivit Mediafax.

Afecțiunea dispare și apare ceea ce l-a determinat pe papă să-și restrângă o parte din activități în timpul unei călătorii în Malta la începutul lunii aprilie. Totuși, vineri după-amiază s-a simțit suficient de bine pentru a parcurge întregul culoar al bazilicii atât la începutul, cât și la sfârșitul slujbei de Vinerea Mare.

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele. În noaptea de sâmbătă spre duminică, aceștia iau parte la celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale, care exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole