Papa Francisc a afirmat sâmbătă, la întâlnirea mariană cu tinerii şi familiile desfăşurată în Piaţa Palatului Culturii din Iaşi, că simte alături de cei prezenţi "căldura de a fi în familie".
"Aici, împreună cu voi, se simte căldura de a fi în familie, înconjuraţi de cei mici şi de cei mari.(...) România este 'grădina Maicii Domnului' şi în această întâlnire am putut să-mi dau seama de aceasta, pentru că ea este o Mamă care cultivă visurile fiilor, care le păzeşte speranţele, care aduce bucuria în casă. Este o Mamă duioasă şi concretă, care are grijă de noi. Voi sunteţi comunitatea vie şi înfloritoare, plină de speranţă, pe care o putem oferi Mamei. Ei să-i consacrăm viitorul tinerilor, al familiilor şi al Bisericii. (...) Astăzi, pe aceste meleaguri, este ziua copilului. Să-i salutăm cu aplauze puternice! Aş vrea ca primul lucru pe care-l facem să fie acela de a ne ruga pentru ei: să-i cerem Preacuratei să-i protejeze cu mantia sa. Isus i-a pus în mijlocul apostolilor săi; şi noi vrem să-i punem în mijloc şi să reafirmăm angajarea noastră de a-i iubi cu aceeaşi iubire cu care i-a iubit Domnul, angajându-ne să le dăruim dreptul la viitor", a spus Papa Francisc.
Suveranul Pontif a menţionat că, pe măsură ce tinerii cresc, nu trebuie să uite lucrurile frumoase şi preţioase pe care le-au învăţat în familie.
"Este dificil să mergem împreună, nu-i aşa? Este un dar pe care trebuie să-l cerem, o lucrare artizanală pe care suntem chemaţi să o săvârşim şi un dar frumos, totodată, pe care trebuie să-l transmitem. Dar de unde să începem? Aş vrea să fur din nou cuvintele acestor bunici: Elisabeta şi Ioan. Este frumos să se vadă cum iubirea prinde rădăcini cu devotament şi angajare, muncă şi rugăciune. Iubirea a prins rădăcini în voi şi a dat roade. Aşa cum spune profetul Ioel, când tinerii şi bătrânii se întâlnesc, bunicilor nu le mai este teamă să viseze. (...) Pe măsură ce creşti - în toate privinţele: că devii puternic, mare, că îţi faci chiar un nume - să nu uiţi lucrurile frumoase şi preţioase pe care le-ai învăţat în familie. Aceasta este înţelepciunea pe care o dobândeşti cu trecerea anilor: odată ce creşti, să nu uiţi de mama ta şi de bunica ta şi de acea credinţă simplă şi robustă care le caracteriza şi le dădea putere şi perseverenţă pentru a merge mai departe, fără a se descuraja", a spus Papa.
Acesta a adăugat că, în mod sigur, credinţa "nu este cotată la bursă", nu se vinde şi poate părea că "nu foloseşte la nimic".
"Însă credinţa este un dar care menţine vie o certitudine profundă şi frumoasă: apartenenţa noastră în calitate de fii, şi de fii iubiţi de Dumnezeu. Dumnezeu ne iubeşte cu iubire de Tată. Fiecare viaţă, fiecare dintre noi îi aparţine. Este o apartenenţă ca fii, dar şi ca nepoţi, ca soţi, ca bunici, ca prieteni, ca vecini; o apartenenţă în calitate de fraţi. Cel rău divizează, dispersează, separă şi creează discordie, seamănă neîncredere. Vrea să trăim 'distanţi' de ceilalţi şi de noi înşine. Duhul Sfânt, dimpotrivă, ne aminteşte că nu suntem fiinţe anonime, abstracte, fiinţe fără chip, fără istorie, fără identitate. Nu suntem fiinţe goale şi nici superficiale. Există o reţea spirituală foarte puternică care ne uneşte, ne 'conectează', ne susţine şi care este mai puternică decât orice alt tip de conexiune. Sunt rădăcinile noastre: conştiinţa că aparţinem unii altora, că viaţa fiecăruia este ancorată în viaţa celorlalţi", a afirmat Suveranul Pontif.
"'Tinerii înfloresc când se simt iubiţi', spunea Eduard. Toţi înflorim când ne simţim iubiţi. Pentru că iubirea prinde rădăcini şi ne cheamă să ne înfigem aceste rădăcini în viaţa celorlalţi. Aşa cum ne spun acele frumoase cuvinte ale poetului vostru naţional, care îi dorea dulcii sale Românii: 'fiii tăi trăiască numai în frăţie ca a nopţii stele' (...). Noi aparţinem unii altora, iar fericirea noastră personală se realizează făcându-i fericiţi pe ceilalţi. Toate celelalte sunt poveşti. Pentru a merge împreună acolo unde eşti, să nu uiţi de ceea ce ai învăţat în familie. Acest lucru mi-a amintit de profeţia unui sfânt eremit al acestor ţinuturi. Într-o zi călugărul Galaction Ilie de la Mânăstirea Sihăstria, mergând cu oile la munte, s-a întâlnit cu un eremit sfânt pe care-l cunoştea şi îl întrebă: 'Spune-mi, părinte, când va fi sfârşitul lumii?'. Şi venerabilul eremit, suspinând din inima sa, spuse: 'Părinte Galaction, ştii când va fi sfârşitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin! Adică, atunci când nu va mai fi dragoste şi înţelegere creştinească între fraţi, între rude, între creştini şi între popoare! Atunci când nu se vor mai iubi oamenii deloc, cu adevărat, va fi sfârşitul lumii. Căci fără iubire şi fără Dumnezeu nu pot să mai trăiască oamenii pe pământ!'", a spus Papa Francisc.
Suveranul Pontif a adăugat că viaţa începe să se stingă, inima noastră încetează să mai bată şi se usucă atunci când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin, căci fără iubire şi fără Dumnezeu omul nu mai poate trăi pe pământ.
"Din această capitală istorică şi culturală a Ţării se pleca împreună - în Evul Mediu - ca pelerini, pe Calea Transilvaniei, spre Santiago de Compostela. Astăzi aici trăiesc mulţi studenţi din diferite părţi ale lumii. Îmi amintesc de o întâlnire virtuală, pe care am avut-o în martie cu Scholas Occurentes, în care îmi spuneau că acest oraş, anul acesta, este capitala naţională a tineretului. Două elemente foarte bune: un oraş care, din punct de vedere istoric, ştie să se deschidă şi să înceapă noi procese; un oraş care ştie să găzduiască tineri proveniţi din diferite părţi ale lumii, aşa cum este acum. Două caracteristici care ne amintesc de potenţialul pe care îl aveţi şi de marea misiune pe care o puteţi desfăşura: să deschideţi drumuri pentru a merge împreună şi pentru a duce mai departe acel vis care este profeţia: fără iubire şi fără Dumnezeu nici un om nu poate trăi pe pământ. De aici, astăzi, pot să mai pornească alte noi drumuri de viitor spre Europa şi spre multe alte locuri din lume. Pelerini ai secolului XXI, capabili de o nouă imaginaţie a legăturilor care ne unesc", a mai spus Papa Francisc.
Cadou pentru Papă
O copie după icoana Maicii Domnului de la Sanctuarul Marian de la Cacica a fost oferită în dar Papei Francisc, cu prilejul vizitei efectuate, sâmbătă, la Iaşi.
Episcopul Episcopiei Româno-Catolice din Iaşi, Petru Gherghel, i-a înmânat icoana imediat după sosirea Suveranului Pontif în Piaţa Palatului Culturii, în semn de recunoştinţă.
"Primiţi, vă rugăm, Sfinte Părinte, un act simbolic, acest act simbolic, icoana Maicii Domnului de la Cacica, spre sfântă aducere aminte şi prinos de recunoştinţă! Din inimă vă mulţumim Sfinte Părinte Papa Francisc! Bine aţi venit la noi acasă!", a spus episcopul Petru Gherghel.
Lucrarea i-a fost oferită la câteva zeci de minute după ce icoana originală, adusă de la Cacica, a fost purtată în procesiune de la Catedrala "Sfânta Fecioară Maria Regina" până la scenă. Icoana a fost însoţită de rectorul Sanctuarului de la Cacica, preotul Anton Mărăndescu, şi de un grup de 180 de reprezentanţi ai parohiilor din Dieceza de Iaşi, format din copii, tineri şi familii. Un grup format din 20 de copii care au precedat icoana au aruncat petale de flori pe traseul parcurs.
Update: Papa Francisc a plecat sâmbătă seară de la Iaşi, oraş în care a vizitat Catedrala romano-catolică "Sfânta Maria Regină" şi a avut o întâlnire mariană cu tinerii şi cu familiile în Piaţa Palatului Culturii, fiind întâmpinat de aproape 150.000 de oameni.
La plecare, Suveranul Pontif a salutat din nou mulţimea din papamobil, la fel ca la sosirea în piaţă, fiind ovaţionat şi aplaudat de cei prezenţi, iar ulterior a urcat într-un autoturism Dacia Logan care îl va transporta la aeroport.
Papa Francisc se va deplasa cu avionul de la Iaşi la Bucureşti, unde îşi va petrece noaptea.
Duminică, în ultima zi a vizitei pe care o efectuează în România, Papa Francisc va merge la Blaj, pe Câmpia Libertăţii, unde va oficia ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici martiri. Ulterior este programată, tot la Blaj, o întâlnire cu comunitatea de romi greco-catolici din cartierul "Barbu Lăutaru".
Conform programului oficial, Suveranul Pontif se va deplasa apoi cu elicopterul de la Blaj la Sibiu, unde va avea loc, pe aeroport, ceremonia de rămas bun.
Update: Papa Francisc a afirmat sâmbătă, la întâlnirea mariană cu tinerii şi familiile desfăşurată în Piaţa Palatului Culturii din Iaşi, că simte alături de cei prezenţi "căldura de a fi în familie".
"Aici, împreună cu voi, se simte căldura de a fi în familie, înconjuraţi de cei mici şi de cei mari.(...) România este 'grădina Maicii Domnului' şi în această întâlnire am putut să-mi dau seama de aceasta, pentru că ea este o Mamă care cultivă visurile fiilor, care le păzeşte speranţele, care aduce bucuria în casă. Este o Mamă duioasă şi concretă, care are grijă de noi. Voi sunteţi comunitatea vie şi înfloritoare, plină de speranţă, pe care o putem oferi Mamei. Ei să-i consacrăm viitorul tinerilor, al familiilor şi al Bisericii. (...) Astăzi, pe aceste meleaguri, este ziua copilului. Să-i salutăm cu aplauze puternice! Aş vrea ca primul lucru pe care-l facem să fie acela de a ne ruga pentru ei: să-i cerem Preacuratei să-i protejeze cu mantia sa. Isus i-a pus în mijlocul apostolilor săi; şi noi vrem să-i punem în mijloc şi să reafirmăm angajarea noastră de a-i iubi cu aceeaşi iubire cu care i-a iubit Domnul, angajându-ne să le dăruim dreptul la viitor", a spus Papa Francisc.
Suveranul Pontif a menţionat că, pe măsură ce tinerii cresc, nu trebuie să uite lucrurile frumoase şi preţioase pe care le-au învăţat în familie.
Update: Papa Francisc a urcat pe scena amplasată în fața Palatului Culturii din Iași, piață unde se află aproape 150.000 de oameni.
Update: Papa Francisc i-a binecuvântat sâmbătă, la Iaşi, pe cei aproximativ 800 de bolnavi care l-au aşteptat în Catedrala romano-catolică "Sfânta Maria Regină", mulţumindu-le acestora "pentru că îşi duc înainte boala".
"Vă mulţumesc tuturor celor care îi însoţiţi şi mulţumesc vouă bolnavilor pentru că duceţi înainte boala", a afirmat Suveranul Pontif.
Sfântul Părinte le-a cerut credincioşilor să se roage pentru el.
"Nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine!", a adăugat acesta.
Ulterior, Sanctitatea Sa s-a deplasa cu papamobilul spre Palatul Culturii, unde a fost aşteptat, potrivit organizatorilor, de peste 70.000 de pelerini veniţi la Iaşi din toată regiunea de nord-est a ţării, dar şi din Republica Moldova.
Update: Papa Francisc binecuvântează bătrânii și bolnavii în Catedrala romano-catolică din Iași.
Suveranul Pontif a sărutat pe frunte și a binecuvântat copiii bolnavi.
Papa Francisc a dat jos lanțurile care delimitau zona în care stăteau bolnavii și bătrânii și, cu zâmbetul pe buze, a a dat mâna cu zeci de oameni.
După ce a dat mâna cu credincioșii, a urmat un moment de rugăciune al Suveranului Pontif.
„Vă mulțumesc tuturor celor care îi însoțiți (pe cei bolnavi - n.r.), că sunteți cu ei, și vă mulțumesc vouă bolnavilor că duceți înainte boala. Acuma, înainte de binecuvântare să ne rugăm împreună la Preasfânta Fecioară Maria", a spus Suveranul Pontif.
După ce a rostit rugăciunea împreună cu credincioșii adunați în Catedrală, Papa a spus: „Vă rog frumos să vă rugați și pentru mine".
Upate: Papa Francisc a ajuns, sâmbătă după-amiază, la Iaşi, unde îl aşteaptă peste 60.000 de credincioşi, Suveranul Pontif având programată o vizită la Catedrala romano-catolică "Sfânta Maria Regină", urmată de o întâlnire mariană cu tinerii şi cu familiile la Palatul Culturii.
Suveranul Pontif, însoţit de episcopul Petru Gherghel, a fost întâmpinat pe aeroport de Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, dar şi de primarul municipiului, Mihai Chirica, iar de acolo a plecat cu un autoturism Dacia Logan spre Catedrala "Sfânta Maria Regina", unde se va întâlni cu aproximativ 800 de bătrâni şi bolnavi.
Update: Zecile de mii de pelerini care s-au strâns, sâmbătă, în faţa Palatului Culturii din Iaşi, înfruntă ploaia puternică în aşteptarea Papei Francisc.
Ploaia torenţială cu grindină i-a surprins pe oamenii veniţi din toate judeţele din nord-estul României, dar şi din Republica Moldova, ei neavând posibilitatea de a se adăposti. Organizatorii evenimentului de la Iaşi au pus la dispoziţia credincioşilor catolici 30.000 pelerine de ploaie, care însă acestea nu au putut să-i protejeze complet.
Update: Sanctitatea Sa a plecat de la Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc. Papa Francisc va merge la poalele muntelui, la cazare, unde se va odihni și mânca. După aceea Suveranul Pontif se va întâlnii cu oficialitățile maghiare
Update: Papa Francisc a oferit, sâmbătă, Trandafirul de aur Sanctuarului Fecioarei Maria de la Şumuleu Ciuc, unul dintre cele mai vechi şi mai nobile daruri pe care suveranii pontifi le fac marilor sanctuare ale lumii.
Suveranul Pontif a aşezat Trandafirul de aur la picioarele statuii făcătoare de minuni a Fecioarei Maria.
Update: Papa Francisc a început împărtășania la slujba de la Șumuleu Ciuc.
Update: Papa Francisc a binecuvântat mai mulți copii, în timpul ceremoniei de la Șumuleu Ciuc.
Update: Papa Francisc a ținut o predică în limba italiană, la slujba de la Șumuleu Ciuc.
Citește discursul Papei Francisc aici.
Update: Papa Francisc a început slujba de la Șumuleu Ciuc. Suveranul Pontif este îmbrăcat în veșminte realizate de o româncă din Satu Mare. Slujba este ținută alternativ în limba română și în limba maghiară.
Update: Președintele Ungariei este prezent la ceremonia de la Șumuleu Ciuc, care va fi oficiată de Papa Francisc. Slujba se va ține în limba latină.
Citește și: Semn divin în momentul în care Suveranul Pontif a ajuns la Șumuleu Ciuc
Update: Ploaia s-a oprit chiar înainte de venirea Papei Francisc.
Update: Papa Francisc a ajuns la Șumuleu Ciuc. Suveranul Pontif a salutat credincioșii și i-a binecuvântat.
Update: Premierul Dăncilă împreună cu mai mulți miniștri au ajuns la Șumuleu Ciuc, pentru a participa la ceremoniile religioase unde va fi prezent Suveranul Pontif.
Update: Oficialitățile ungare nu vor fi prezente la Șumuleu Ciuc.
Update: Papa Francisc va ajunge la timp la slujba de la Șumuleu Ciuc. Suveranul Pontif a anticipat vremea de sâmbătă și s-a trezit mai devreme, astfel încât va ajunge la Șumuleu Ciuc la ora 11:30.
Citește și: Ce a apărut pe contul de Instagram al Papei Francisc, după prima zi petrecută în România - FOTO
Update: Suveranul Pontif va ajunge la Șumuleu Ciuc în jurul orei 13:00, deși inițial se anunțase că va ajunge în jurul orei 11:00. Programul a fost decalat din cauza condițiilor nefavorabile ale vremii. Elicopterul care trebuia să îl aducă pe Papa Francisc la Șumuleu Ciuc nu mai poate ajunge.
Update: Papa Francisc a aterizat cu avionul pe Aeroportul din Târgu Mureș.
Update: Suveranul Ponfit a fost nevoit să își schimbe planurile pentru vizita de la Șumuleu Ciuc. Sanctiatea a plecat cu un avion, la 7:30, spre Târgu Mureș și nu spre Bacău, cum nu era anunțat inițial.
De acolo se va deplasa cu mașina la Miercurea Ciuc. Potrivit informațiilor Antena 3, Suveranul Pontif trebuia să plece cu avionul la ora 9:00.
Papa Francisc în România. Mii de credincioşi din toată ţara, dar şi de peste hotare îl aşteaptă sâmbătă pe Papa Francisc la Şumuleu Ciuc şi la Iaşi, unde Suveranul Pontif se va afla în cea de-a doua zi a vizitei sale în România.
Papa Francisc în România. Vizita Papei a debutat vineri, la Bucureşti, şi se încheie duminică, la Blaj.
Papa Francisc în România. Suveranul Pontif a aterizat vineri pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", el fiind întâmpinat de preşedintele Klaus Iohannis. A urmat primirea oficială de la Palatul Cotroceni, unde a avut o întâlnire cu autorităţi ale statului, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai corpului diplomatic. Tot vineri, Papa Francisc a avut o întâlnire privată cu Patriarhul BOR, Daniel, şi cu Sinodul Permanent, la Palatul Patriarhiei. Ulterior, Suveranul Pontif a mers la Catedrala Naţională, unde a rostit în latină rugăciunea "Tatăl nostru", de unde a plecat cu papamobilul spre Catedrala "Sf. Iosif pentru a participa la Sfânta Liturghie.
Papa Francisc în România. Sâmbătă, la Şumuleu Ciuc, Suveranul Pontif va fi întâmpinat cu Imnul Papal, dar şi cu un vechi cântec bisericesc. Predica pe care Papa Francisc o va rosti în timpul liturghiei oficiate la Şumuleu Ciuc va fi tradusă simultan în limbile română şi maghiară.
Papa Francisc în România. La liturghia oficiată în celebrul sanctuar marian, Sanctitatea Sa va purta veşminte liturgice realizate de un cunoscut designer de haine bisericeşti, din Satu Mare, Cristina Sabău-Trifu.
Papa Francisc în România. În organizarea marelui eveniment de la Şumuleu Ciuc au fost implicaţi peste 300 de preoţi concelebranţi, precum şi zeci de preoţi care vor fi prezenţi în mulţimea de pelerini pentru a-i împărtăşi pe credincioşi. De asemenea, la slujbă vor participa 60 de episcopi, patru diaconi, iar unele informaţii arată că ar urma să ia parte şi patru cardinali.
Papa Francisc în România. Pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial, statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria de la Şumuleu Ciuc, sculptată în lemn de tei, cu o înălţime de 2,27 metri, cea mai mare de acest fel din lume, cu o vechime de peste 500 ani, va fi urcată pe munte şi va împodobi altarul de unde Suveranul Pontif va oficia sâmbătă slujba.
Papa Francisc în România. De la Şumuleu Ciuc, Papa Francisc va pleca la Iaşi, unde va ajunge după ora 17,00, şi va vizita Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină".
Papa Francisc în România. Aici se va întâlni cu aproximativ 800 de bolnavi şi de persoane în vârstă. După această întrevedere, se va deplasa cu papamobilul spre Piaţa Palatului Culturii pentru a participa la "Întâlnirea mariană cu tinerii şi familiile". Papa Francisc va susţine un discurs pe scena amplasată în Piaţa Palatului Culturii special pentru acest eveniment.
Papa Francisc în România. În ultima zi a vizitei sale în România, Sfântul Părinte se va afla duminică, la Blaj, unde va participa la Divina Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi martiri greco-catolici.
Papa Francisc în România. Suveranul Pontif a autorizat încă din luna martie recunoaşterea martiriului a şapte episcopi români greco-catolici: Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu - ucişi din ură faţă de credinţă între anii 1950 şi 1970.
Papa Francisc în România. Desfăşurată sub genericul "Să mergem împreună!", la 20 de ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea, vizita de stat, pastorală şi ecumenică a Papei Francisc în România are o puternică amprentă mariană.