Antena 3 CNN Externe Surpriză uriașă la Vatican. Pe cine a desemnat Papa Francisc purtător de cuvânt

Surpriză uriașă la Vatican. Pe cine a desemnat Papa Francisc purtător de cuvânt

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 17:48 11 Iul 2016 Modificat la 17:48 11 Iul 2016

Papa Francisc a desemnat luni pe jurnalistul american Greg Burke în funcția de director al serviciului de presă al Vaticanului, începând cu data de 1 august, înlocuindu-l astfel pe demisionarul Federico Lombardi, potrivit un comunicat al Vaticanului citat de AFP.

Greg Burke, membru al Opus Dei, influentă instituție conservatoare în sânul Bisericii catolice, a fost până de curând al doilea în ierarhia serviciului de presă al Vaticanului.

Jurnalistul american a fost corespondent la Roma al săptămânalului catolic National Catholic Reporter, al revistei Time înainte de deveni corespondent al canalului american Fox News.

Greg Burke a fost nominalizat în 2013 în postul de consilier al Secretariatului de Stat la Vatican, după care în decembrie 2015 a fost desemnat numărul 2 în serviciul de presă al Vaticanului.

Părintele Federico Lombardi, care va împlini 74 de ani luna viitoare, este un iezuit foarte respectat de jurnaliștii care relatează despre actualitatea de la Vatican. El părăsește postul după ce a condus timp de zece ani serviciul de presă al Vaticanului.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole