Papa Francisc în România „Oamenii mei sunt săraci, iar eu sunt unul dintre ei”, aceasta este una dintre învățăturile pe care Papa Francisc, Cel de-al 266-lea și actualul Papă al Bisericii Romano-Catolice.
Papa Francisc în România. A fost numit Papă la vârstă de 76 de ani, pe 13 martie 2013. Sunt oameni care rămân în istorie pentru caracterul lor, pentru lupta desăvârșită asupra omenirii și pentru dedicarea pe care o au față de semenii săi.
Papa Francisc în România.Încă de la începutul preoției, Papa Francisc și-a dedicat viața și bunăstarea celor săraci, care este preocuparea lui cea mai importantă. De cele mai multe ori a refuzat lucrurile cele mai prețioase oferite unui papă și a preferat să trăiască un stil de viață simplu și umil.
Papa Francisc în România. Căci îndemnul la simplitate, așa cum spunea marele filosof român Ernest Barnea reprezintă cheia unei vieți spre împlinire, căință și bunătate.
Papa Francisc în România. În copilărie, micul Jorge, așa cum se numea înainte, și-a petrecut cea mai mare parte din copilărie cu bunica sa, Rosa. Când s-a născut, fiind primul dintre cei patru frați mai tineri, bunica a fost cea care a avut un rol cheie în creșterea și educația micuțului Jorge.
Papa Francisc în România, Bunica lui Rosa este cea care l-a învățat să se roage și i-a vorbit despre viața sfinților
Papa Francisc în România. Sanctitatea Sa Papa Francisc păstrează în paginile breviarului său scrisoarea bunici sale. Într-una din aceste scrieri, în ziua hirotonirii lui Jorge Mario, bunica Rosa i-a scris poate cele mai frumoase rânduri:
Papa Francisc în România. „Fie ca nepotul meu, căruia i-am dedicat ceea ce am mai bun din mine, să aibă o viaţă lungă şi fericită. Dar dacă într-o zi durerea, boala sau pierderea unei persoane dragi va trebui să-i umple de tristeţe, să-şi amintească mereu că un suspin la tabernacol, unde este păstrat martirul cel mai mare şi nobil şi o privire către Maria la picioarele crucii pot face să cadă o picătură de balsam pe rănile cele mai adânci şi dureroase”, scrie Catholic News Agency.
Papa Francisc în România. Vizita Papei Francisc în România reprezintă o poartă pentru a îl cunoaște îndeaproape, cu un ochi uman, pe acest Suveran Pontif înzestrat cu noblețe sufletească, dar și cu sârguința și dedicarea unui om, înainte de a fi Papă, care ne cere nouă, românilor să revenim la sufletul propriului popor.
Papa Francisc în România. „Vizita Papei în România este un lucru notabil, deși cu totul firesc, dat fiind locul important pe care România îl ocupă pe hartă creștinătății europene. E de la sine înțeles că marea parte a celor care au așteptat pe marginea bulevardelor/străzilor din București sau din țară au fost, totuși, ortodocși. Ceea ce spune foarte multe despre noi. Desigur că românii au respect pentru ortodoxia lor majoritară - dar, în același timp, românii au un respect instinctiv pentru latinitatea limbii și a identității lor culturale. Noi și catolicii sau protestanții Europei avem o moștenire comună, dincolo de religie sau biserici. E identitatea noastră, felul de-a fi, felul de-a vorbi”, a scris istoricul Adrian Cioroianu pe pagina sa de facebook.