Papa Francisc se va afla sâmbătă dimineaţă pentru câteva ore în insula elenă Lesbos, poartă de intrare a imigranţilor în Europa, pentru a transmite un mesaj de deschidere şi de solidaritate, relatează AFP, citată de Agerpres.
Avionul Suveranului Pontif, care urmează să decoleze la ora 07.00 (05.00 GMT) de la Roma, este aşteptat la ora 10.20 (07.20 GMT) la Mytilene, capitala insulei, unde va fi întâmpinat de premierul grec Alexis Tsipras.
La coborârea din avion, el se va întâlni de asemenea cu principalele sale două gazde ale zilei, Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului care exercită un primat onorific în cadrul patriarhiilor ortodoxe, şi Ieronim, arhiepiscopul ortodox al Atenei şi al întregii Grecii.
Cele trei feţe bisericeşti se vor deplasa cu un microbuz la 'hotspot'-ul Moria, o tabără de primire din mijlocul dealurilor plantate cu măslini, în care se află închişi circa 3.000 de imigranţi în condiţii extrem de dificile, potrivit organizaţiilor umanitare. Ajunşi la Lesbos după intrarea în vigoare, la 20 martie, a acordului dintre Uniunea Europeană şi Ankara, imigranţii ar urma să fie trimişi înapoi în Turcia, cu excepţia situaţiei ipotetice în care ar fi acceptată cererea lor de azil în Grecia.
Anul trecut, peste jumătate de milion de imigranţi au trecut prin Lesbos, iar în acest an în insulă au debarcat deja aproape 90.000 de persoane, dintre care peste o treime copii, potrivit ONU.
În tabără, cei trei responsabili religioşi se vor întâlni cu zeci de minori, majoritatea neînsoţiţi, în prezent închişi, apoi se vor deplasa într-un cort pentru a se întâlni cu circa 250 de imigranţi reprezentativi pentru diferite situaţii.
După discursuri scurte, cei trei oficiali religioşi se vor deplasa într-un container special amenajat, una din multele carcase metalice care constituie principalele spaţii de cazare din tabără, pentru a lua masa cu opt imigranţi şi trei traducători.
Papa, patriarhul şi arhiepiscopul se vor urca din nou în microbuz la ora 13.30 (10.30 GMT) pentru a se deplasa la sediul Gărzii de Coastă din portul Mytilene, pentru o întâlnire cu locuitori din Lesbos, precum şi cu o comunitate mică de catolici din insulele din jur.
Această scurtă întâlnire se va încheia cu o rugăciune pentru victimele migraţiei, în memoria cărora cei trei vor lansa fiecare o coroană de flori în Marea Mediterană.
După câteva scurte discuţii pe aeroport, Papa va pleca înapoi spre Roma la ora 15.15 (12.15 GMT).
"Este vorba de o vizită strict umanitară şi ecumenică, nu politică", a subliniat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi