Antena 3 CNN Externe Papa Francisc îi ceartă pe italienii care au „câini mici sau pisici în loc de copii”: Merită o „bătaie"

Papa Francisc îi ceartă pe italienii care au „câini mici sau pisici în loc de copii”: Merită o „bătaie"

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 16:32 25 Sep 2024 Modificat la 16:50 25 Sep 2024

Vorbind în cadrul audierii sale generale săptămânale de la Vatican despre activitatea fundaţiei „Economia în viziunea lui Francisc", suveranul pontif a subliniat problema controversată a demografiei şi a precizat, pe ton de glumă, că Italia merită „o bătaie" pentru că nu face destui copii. Declarația vine în contextul în care multe cupluri preferă să adopte animale de companie în loc să devină părinţi, informează agenţia de presă ANSA, citată de Agerpres. 

„Văd că sunt şi câţiva copii aici: asta este ceva frumos, într-o cultură în care este privilegiat să ai câini mici sau pisici în loc de copii. (...) „Trebuie să-i dăm Italiei o mică „bătaie„. Credeţi-mă: merită să vă petreceţi viaţa încercând să schimbaţi lumea în bine", a adăugat el.

Nu este pentru prima oară când papa Francisc a vorbit despre scăderea natalităţii şi i-a mustrat pe oameni pentru faptul că au animale de companie în loc să aibă copii. 

La începutul lunii septembrie, aflat în vizită în capitala Indoneziei, Jakarta, Papa Francisc i-a lăudat e cei care au devenit părinți.

„În ţara voastră, oamenii au trei, patru sau cinci copii, un exemplu pentru fiecare ţară, în timp ce unii preferă să aibă doar o pisică sau un câine mic. Acest lucru nu poate fi bun", a afirmat papa Francisc în timpul unui discurs la palatul prezidenţial.

Preşedintele indonezian Joko Widodo a reacţionat râzând, iar papa s-a întors spre el şi a spus glumind: „Este adevărat, nu-i aşa?".

Iezuitul argentinian a început marţi o vizită de trei zile la Jakarta, în cadrul unui lung turneu care îl va duce în Papua Noua Guinee, Timorul de Est şi Singapore.

Pe reţelele sociale, indonezienii au reacţionat rapid la remarcile papei, unii dintre ei afirmând că îşi preferă portofelele în locul unui copil.

„Pentru că nu trebuie să plăteşti taxe de şcolarizare pentru câini până când împlinesc 20 de ani", a scris un utilizator pe reţeaua X.

Alţii au declarat că viitorul Indoneziei, cu o populaţie de 280 de milioane de locuitori, este mai sumbru decât crede pontiful, deoarece ţara se confruntă cu o scădere a natalităţii.

Potrivit Băncii Mondiale, natalitatea a scăzut cu mai mult de jumătate începând din anii '60.

„Papa nu ştie că mulţi oameni din Indonezia deja aleg să nu aibă copii", a scris un alt utilizator pe X. "Peste câţiva ani, Indonezia va fi ca Japonia", unde rata natalităţii a atins anul trecut un minim istoric, a adăugat el.

De la alegerea sa în 2013, papa Francisc a vorbit de mai multe ori despre "iarna demografică" şi i-a încurajat pe oameni să aibă copii.

„Nu există o lipsă de pisici, de câini... ei nu lipsesc. Există o lipsă de copii. Problema lumii noastre nu sunt copiii care se nasc - este egoismul, consumerismul şi individualismul", declarase papa în mai, în cadrul unei conferinţe organizate la Roma pe tema natalităţii.

În ianuarie 2022, papa a deplâns faptul că în locul copiilor mulţi preferă animalele de companie. „Câinii şi pisicile iau locul copiilor", declara pontiful. „Poate că vă face să râdeţi, dar este o realitate", a spus el.

Papa Francisc a fost marți, 3 septembrie 2024, în Indonezia, dând startul celei mai lungi călătorii în străinătate din timpul mandatului său de până acum, care îl va duce în patru ţări din Asia de Sud-Est şi Oceania în următoarele 12 zile. 

 
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole