Papa Francisc a riscat furia proprietarilor de câini și pisici fără copii din lume, sugerând că persoanele care înlocuiesc animalele de companie cu copiii manifestă „un anumit egoism”.
Vorbind despre parentinge în timpul unei audiențe generale la Vatican, pontiful a deplâns că animalele de companie „uneori iau locul copiilor” în societate.
„Astăzi... vedem o formă de egoism. Vedem că unii oameni nu vor să aibă un copil”, a spus el. „Uneori au unul și atât, dar au câini și pisici care iau locul copiilor. Acest lucru poate face oamenii să râdă, dar este o realitate.”
Practica aceasta „este o negare a paternității și a maternității și ne diminuează, ne ia umanitatea”.
Astfel, „civilizația îmbătrânește fără umanitate pentru că pierdem bogăția paternității și a maternității, iar țara este cea care suferă”, a spus suveranul pontif.
Francis a fost fotografiat mângâind câini, a permis ca un miel să fie drapat peste umeri în timpul Bobotezei din 2014 și a mângâiat chiar un tigru și un pui de panteră.
Dar, în timp ce predecesorul său, Benedict al XVI-lea, era un iubitor de pisici, Francis nu este cunoscut că are un animal de companie la reședința sa din Vatican, potrivit The Guardian.
În 2014, Francis a spus cotidianului Il Messaggero că a avea animale de companie în loc de copii este „un alt fenomen de degradare culturală” și că relațiile emoționale cu animalele de companie erau „mai ușoare” decât relația „complexă” dintre părinți și copii.
Miercuri, în timp ce a invitat cuplurile care nu pot avea copii din motive biologice să ia în considerare adopția, el i-a îndemnat pe potențiali părinți „să nu se teamă” să se angajeze în calitatea de părinte. „A avea un copil este întotdeauna un risc, dar există mai mult risc în a nu avea un copil, în a nega paternitatea”, a spus el.
Pontiful a denunțat în trecut „iarna demografică” sau scăderea natalității în lumea dezvoltată.
Anterior, el a criticat societatea modernă, în care cariera și câștigul de bani sunt atuuri pentru construirea unei familii pentru mulți, numind o astfel de mentalitate „gangrenă pentru societate”.