Antena 3 CNN Externe Papa Francisc cere oprirea războiului Israel - Hamas: „În fiecare zi mă rog să se termine”

Papa Francisc cere oprirea războiului Israel - Hamas: „În fiecare zi mă rog să se termine”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:30 07 Iun 2024 Modificat la 23:30 07 Iun 2024

Papa Francisc a deplâns vineri „ura pe care războiul dintre Hamas şi Israel o seamănă pentru generaţiile viitoare” şi a cerut din nou încetarea focului, eliberarea ostaticilor şi ajutor umanitar pentru palestinieni, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Toată această suferinţă (...), violenţa pe care o dezlănţuie şi ura pe care o seamănă şi în generaţiile viitoare ar trebui să ne convingă de faptul că orice război lasă lumea mai rea decât în starea în care a găsit-o”, a spus el.

„În fiecare zi mă rog ca acest război să se termine în cele din urmă. Mă gândesc la toţi cei care suferă, în Israel şi în Palestina: creştini, evrei şi musulmani”, a adăugat Suveranul Pontif.

„Mă gândesc cât de urgent este ca, din dărâmăturile din Gaza, să iasă în sfârşit decizia de oprire a focului şi, prin urmare, îndemn la armistiţiu. Mă gândesc la ostaticii israelieni şi la familiile lor şi cer ca ei să fie eliberaţi cât mai curând posibil.

Mă gândesc la poporul palestinian şi cer ca el să fie protejat şi să primească tot ajutorul umanitar de care are nevoie”, a reiterat Papa Francisc.

„Trebuie să lucrăm cu toţii şi să ne angajăm să obţinem o pace durabilă, în care statul Palestina şi statul Israel să poată trăi unul lângă altul, dărâmând zidurile duşmăniei şi urii”, a adăugat el.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole