Papa Francisc a vorbit miercuri, în timpul audienţei sale generale pe care o acordă săptămânal la Vatican, despre vizita apostolică pe care a efectuat-o în România în perioada 31 mai - 2 iunie, informează vaticannews.va.
"Dragi fraţi şi surori: Recenta mea vizită apostolică în România a avut ca temă sintagma 'Să mergem împreună'. Îmi exprim încă o dată recunoştinţa faţă de preşedintele şi prim-ministrul din România, faţă de autorităţile civile şi ecleziastice şi faţă de toţi aceia care au colaborat pentru a face posibilă această vizită. Înainte de toate, mă gândesc la Dumnezeul nostru Atotputernic, care i-a permis urmaşului Sfântului Petru să revină în această ţară, la 20 de ani după Ioan Paul al II-lea", a declarat papa Francisc.
"Mottoul vizitei a fost deosebit de evident într-o varietate de întruniri, care au arătat importanţa pe care o are pentru creştini şi pentru toţi cetăţenii faptul de 'a merge împreună' înspre fraternitate şi armonie. Cu mare recunoştinţă îmi amintesc întâlnirea plină de căldură pe care am avut-o cu Patriarhul Daniel şi cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în timpul căreia am reînnoit angajamentul Bisericii Catolice de a merge împreună către o unitate deplină a bisericii", a adăugat liderul de la Vatican.
"Cele trei oficieri ale Sfintei Slujbe au adus împreună diversele ramuri ale comunităţii catolice şi s-au încheiat cu beatificarea a şapte episcopi greco-catolici. Fiecare dintre aceşti martiri a fost un martor al libertăţii şi milei aduse de Evanghelie. Deosebit de bucuroasă a fost întâlnirea mea cu familiile şi cu oamenii tineri. În final, în timpul vizitei mele în comunitatea romă, am reiterat apelul pe care l-am lansat împotriva oricărei forme de discriminare şi de respectare a tuturor oamenilor. Să ne rugăm cu toţii pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze din abundenţă România şi Biserica din acea ţară", a mai spus papa Francisc.
"Îi salut pe pelerinii vorbitori de engleză şi pe vizitatorii care participă la audienţa generală de astăzi, în special pe cei din Anglia, Scoţia, Malta, China, Japonia, Malaezia, Coreea, Canada şi Statele Unite ale Americii. Adresez un salut special membrelor United Nations Women's Guild din Roma, alături de urările de bine din rugăciunile mele", a adăugat suveranul pontif în finalul alocuţiunii sale.
La Audienţa Generală organizată în piaţa San Pietro din Roma s-a deplasat şi o delegaţie din România condusă de IPS Ioan Robu, preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din România. Au fost prezenţi şi reprezentanţi din Bucureşti, Şumuleu-Ciuc, Iaşi şi Blaj, potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a lui Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti.