În anul 2002 am ajuns la doctorul Burnei. Aveam 17 ani. Am ajuns la el prin profesorul Pesamosca. Însă până la acel moment mai primisem deja 3-4 opinii medicale. Dacă eşti din Bucureşti, ai acest lux de a te programa la mai mulţi medici înainte de a decide asupra a ceea ce alegi pentru tine. Nu cred într-un „cel mai bun” doctor, scrie Diana Turturică pe blog-ul Andreei Vasile.
Am ajuns repede şi uşor în biroul dr. Burnei. Spun ”birou” şi nu ”cabinet” în cel mai business sens al cuvântului. Rezidentul a corectat-o pe mama când ea s-a adresat lui Burnei cu apelativul ”domnul doctor”: ”Nu este domnul doctor, ci domnul Profesor.”
Dar să începem cu începutul. În anul 1991, am avut fractură de femur drept, cu deplasare de pe rotulă. Aveam 6 ani. Am fost fixată cu şuruburi la Spitalul pentru Copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti. După 2-3 ani de la operaţie, mama observă că nu mai calc pe toată talpa piciorului operat. Ne întoarcem la Grigore Alexandrescu şi ni se spune că la fixarea fracturii a fost atins cartilagiul de creştere, iar piciorul operat va rămâne progresiv mai mic faţă de cel sănătos. Să port talonetă, să revin anual la control, să fac gimnastică medicală până la terminarea creşterii. Asta însemna până la vârsta de 18 ani, la fete. Zis şi făcut. Când s-a apropiat vârsta majoratului, am început periplul pe la medici.
Continuarea AICI