Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Soluția prin care facturile românilor pot scădea cu cel puțin 30%: ”Sistemul dă energie gratuită altor consumatori casnici”

Soluția prin care facturile românilor pot scădea cu cel puțin 30%: ”Sistemul dă energie gratuită altor consumatori casnici”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:00 24 Mai 2024 Modificat la 20:00 24 Mai 2024

Pe un bloc din Capitală au fost instalate panouri fotovoltaice în urmă cu un an, pentru a scăpa de facturile uriaşe de energie.

Înainte ca blocul să devină sustenabil, lunar venea o factură de 50 de lei, care se împărțea la toți locatarii. Acum factura vine pe minus, ba mai mult, panourile produc mai multă energie, iar surplusul este vândut în rețea.

”Până acum avem 5.000 de lei care ar intra în contul asociației. Cu acești bani vom face reparații pe scară, înlocuire de țevi, iluminat nou, zugrăvit scări”, spune Aurel Bratu, președinte de bloc. 

Preţul întreţinerii plătite de locatari a scăzut considerabil, iar în viitor, preţurile ar putea fi şi mai mici, spun reprezentanții Asociației blocului.

”E o idee foarte bună, chiar și pentru case particulare, chiar și pentru toată lumea”, spune un român.

În alte țări, proiectele au fost duse și mai departe. Un exemplu ar fi Grecia, unde 40.000 de oameni cu panouri fotovoltaice reușesc să alimenteze cu electricitate un oraș mic cu 12.000 de locuitori.

Pentru că energia este una verde, locuitorii plătesc doar taxele, astfel facturile lor au scăzut cu peste 60%.

”Ei injectează o parte din surplusul de energie în rețeau națională, iar sistemul dă energie gratuită altor consumatori casnici care nu au panouri fotovoltaice”, spune  Evangelos Koliopanos - reprezentant comunitate de energie.

În, România acum se pun bazele unei legislații care să permită formarea unor comunități de energie. Până la finalul anului legea ar urma să fie gata, iar din 2025 vor putea începe primele proiecte.

”Facturile trebuie să scadă cu cel puțin 30 de procente. Ne gândim să fie utilizate nu doar de asociațiile de proprietari, chiar și de instituțiile publice”, spune Casian Nițulescu - secretar de stat Ministerul Energiei.

”Aceste comunități de energie ar rezolva și problema surplusului de energie injectat în rețea și problema scăderii facturii la cetățenii care nu au posibilitatea sau care nu au dorit să își monteze panouri fotovoltaice”, spune Dan Pîrșan - președinte Asociația Prosumatorilor.

Calculele Ministerului arată că doar în București ar putea fi instalate mii de panouri fotovoltaice care ar produce curent gratuit pentru aproximativ 700.000 locuințe.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole