Antena 3 CNN Actualitate Locale Panică pe Aeroportul Otopeni! Zeci de pasageri, îngroziți, după ce avionul a ratat aterizarea

Panică pe Aeroportul Otopeni! Zeci de pasageri, îngroziți, după ce avionul a ratat aterizarea

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 21:18 21 Iul 2023 Modificat la 21:21 21 Iul 2023

Pasagerii unei aeronave Wizz Air care venea astăzi din Bari către Aeroportul Otopeni, au trăit clipe de coșmar după ce avionul a ratat aterizarea.

Se pare că acesta a avut o primă tentativă de aterizare, însă apoi s-a ridicat din nou în aer. Când pasagerii au observat acest lucru, căpitanul le-a transmis că ar fi unele probleme pe pista de aterizare.

Aeronava a aterizat abia după ce a mai făcut un ocol. Din primele informații, incidentul ar fi fost provocat de o eroare de pilotaj care ar fi făcut ca, în cazul continuării primei manevre de aterizare, aeronava să nu poată opri înainte de capătul pistei.

Citește și: ”Murim aici, ne sufocăm!” Căldură infernală într-un avion cu ruta București-Roma. Unui copil i s-a făcut rău

Potrivit unor surse Antena 3 CNN în acest caz, nu se efectuează cercetări. Căpitanul aeronavei le-a transmis pasagerilor că ar fi existat unele probleme la pista de aterizare. Pe de altă parte, reprezentații Aeroportului Otopeni susțin ca pista se prezenta în condiții perfecte la momentul aterizării.

Între timp, avionul a și plecat spre altă destinație, respectiv Dortmund.

Etichete: Aeroport Otopeni
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole