Antena 3 CNN Externe Panică la bordul avionului în care a fost găsit un șarpe. Reacția autorităților

Panică la bordul avionului în care a fost găsit un șarpe. Reacția autorităților

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 16:41 09 Noi 2016 Modificat la 16:41 09 Noi 2016

Biroul federal mexican pentru protecţia mediului (Profepa) a respins posibilitatea traficului ilegal în cazul şarpelui descoperit duminică într-un avion care zbura pe o linie internă în Mexic, relatează EFE. 

Biroul a precizat într-un comunicat că ”nu a găsit indicii potrivit cărora şarpele ar fi aparţinut vreunui pasager sau vreunui membru al echipajului” şi a eliminat posibilitatea că acesta ar avea vreo legătură cu traficului ilegal de specii animale. 

Agenţia mediului şi pentru protecţia faunei din capitală a primit de la Aeroportul Internaţional din Ciudad de Mexico şarpele descoperit duminică, 6 noiembrie, în zborul AM 231 care face legătura între Torreón şi capitală. 

Potrivit agenţiei mediului este vorba de un exemplar de viperă de apă (Thamnophis eques), specie ne-endemică, de mare răspândire în ţară, provenită din mediul sălbatic şi care poate fi inclusă în categoria ”specie ameninţată”. 

Agenţia a precizat că vipera va fi examinată fizic şi clinic înainte de a fi eliberată în habitatul său natural. 

Autorităţile aeroportuare au informat luni despre descoperirea şarpelui la bordul avionului, după ce un videoclip postat pe reţelele de socializare a mediatizat subiectul. 

Iniţial, compania aeriană informase că şarpele nu aparţine unei specii veninoase.

Sursă: Agerpres
Etichete: sarpe avion
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole