Antena 3 CNN Actualitate Panică în Dâmbovița. O secție de votare a luat foc, după ce unii membri au aprins focul în sobă ca să se încălzească

Panică în Dâmbovița. O secție de votare a luat foc, după ce unii membri au aprins focul în sobă ca să se încălzească

Bianca Chirilă
1 minut de citit Publicat la 18:40 23 Noi 2024 Modificat la 18:47 23 Noi 2024

Panică la o secție de votare din Dâmbovița. Aceasta a luat foc după ce membrii secției au vrut să se încălzească și au făcut focul în sobă. 

„La data de 23 noiembrie a.c., în județul Dâmbovița a fost înregistrată o sesizare referitoare la producerea unui incendiu la acoperișul căminului cultural din localitatea Puntea de Greci. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești și pompierii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, pentru asigurarea măsurilor de siguranță publică și lichidarea incendiului. Garda de Intervenție Vișina acționează cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, Detașamentul de Pompieri Găești intervine cu două autospeciale de stingere, iar Detașamentul de Pompieri Titu intervine cu o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi”, a transmis ISU Dâmbovița.

Incendiul se manifestă la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. 

Totodată, au fost afectați și 10 metri pătrați din tavanul din rigips.

Nu au fost înregistrate persoane rănite, fiind doar pagube materiale.

Locația respectivă era alocată secției de vot nr. 333.

În prezent, materialele electorale se află sub paza polițiștilor, la unitatea administrativ-teritorială din localitate. 

Instituția Prefectului Dâmbovița și Autoritatea Electorală Permanentă - Direcția Județeană Dâmbovița au identificat un alt spațiu, în incinta Grădiniței Puntea de Greci, unde urmează a fi amenzajată, în cel mai scurt timp, secția de vot și unde vor fi lăsate materialele electorale sub supraveghere. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole