Update: În urma verificărilor efectuate de polițisti s-a stabilit că, respectivele dispozitive găsite în subsolul imobilului în urma unor lucrări de reabilitare sunt mine antipersonal fără încărcatură explozibilă, ce sunt folosite pentru exerciții specifice. Minele au fost ridicate de specialiștii Serviciului Pirotehnic, iar polițiștii Secției 1 vor continua verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care aceste dispozitive au ajuns la respectiva adresă.
Traficul în zonă a fost restricționat. Specialiști ai Serviciului Pirotehnic fac cercetări în zonă!
„Astăzi, în jurul orei 19:40, un bărbat a anunțat prin apel 112, că într-un imobil aflat în reabilitare din sectorul 1 se află mai multe dispozitive explozibile.
La fața locului au sosit polițiști ai Secției 1 care și Brigăzii Rutiere care au restricționat traficul în zonă.
La acest moment specialiști ai Serviciului Pirotehnic din cadrul I.G.P.R., sunt la fața locului si urmează să efectueaze verificări în imobilul respectiv pentru descoperi dacă apelul se confirmă”.