O cursă cu destinația Malaezia, a companiei AirAsia a fost forțată să aterizeze la scurt timp după decolarea din Australia. Cauza a constituit-o coliziunea cu o pasăre, a informat marți compania malaeziană, citată de AFP.
Pasagerii au povestit că motorul aeronavei care efectua zborul D7 207 a părut să explodeze la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Internațional din Gold Coast, de pe coasta de est a Australiei.
Avionul, care transporta 345 de pasageri și 14 membri ai echipajului, a fost deviat spre Brisbane, mai la nord, unde a aterizat în condiții de siguranță.
”Rămășițele a două păsări au fost descoperite pe pista de decolare", a declarat compania aeriană low-cost, adăugând că motorul din dreapta a fost probabil lovit de o pasăre.
Tim Joga, unul dintre pasageri, a declarat pentru Sydney Morning Herald că avionul a început să vibreze la scurt timp după decolare.
„Avionul a început să se zguduie și au avut loc mai multe detonări puternice", a declarat el, adăugând că a văzut prin hublouri o lumină de culoare portocalie.
Acesta este al doilea incident din ultimele două săptâmâni pentru compania aeriană malaeziană.