Piloţii au decis să nu decoleze din cauza unor probleme tehnice, astfel că zborul a fost amânat pentru 12 ore.
Măștile de oxigen au căzut, în această dimineață, într-un avion Wizz Air, care trebuia să plece spre Londra. Acesta era programat să decoleze la 11:50 de pe Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava, însă plecarea sa a fost amânată până după ora 23.00. Ulterior, decolarea a fost, din nou, amânată pentru duminică, la ora 10.30.
Piloții au constatat o problemă la unul dintre motoare, motiv pentru care au decis amânarea zborului. O echipă de mecanici de la Budapesta ar trebui să remedieze problema.
Evident, pasagerii au fost nemulțumiți și s-au plâns că au fost nevoiți să aștepte pe pistă, în aeronavă aproape o oră. Mai multor oameni li s-a făcut rău, printre aceștia, aflându-se mai mulți copii.
Aceștia spun că deși unii dintre ei au leșinat în avion, personalul aeroportului nu a luat nici o măsură. Ambulanța a fost chemată tot de unul dintre ei, în timp ce angajații stăteau pe telefon.