Incidentul s-a petrecut zilele trecute pe aeroportul Aena din Spania.
Nervos că a ratat îmbarcarea, individul a întins la maxim nervii personalului, dar şi a celorlalți pasageri după ce a încercat să ajungă cu orice preţ la avion.
Imaginile cu bărbatul care se roagă de personal să îi aducă o scară ca să urce în avion au ajuns în spaţiul public.
[GAL layout="3"]Din păcate pentru el totul s-a sfârșit cu o căzătură zdravănă de la aproximativ 4 metri înălţime la capătul pasarelei de îmbarcare, totul sub privirile îngrozite ale pasagerilor din avion şi a personalului din aeroport.
La un moment dat, unul din pasageri a vrut să sune la poliţie, dar a fost asigurat că Garda Civilă a fost înștiințată deja de situaţie.
Nu este clar însă dacă pasagerului i s-a permis să se îmbarce și să zboare cu avionul la care era atât de disperat să ajungă. Dar cu siguranţa acesta va primi o amendă usturătoare.
La fel au pățit şi alți doi bărbați care au forțat intrarea în avion după ce au ratat îmbarcarea.
În august 2016, un cetățean bolivian a fost filmat alergând pe pista aeroportului internațional din Madrid pentru a prinde un zbor Ryanair, notează dailymail.co.uk
Pentru asta el a sărit de pe pasarela de îmbarcare cu două genți în mâini și a sprintat peste marginea pistei pentru a se urca în avion.
Şi chiar dacă a reuşit să se urce în avion, la destinație a fost interceptat de poliție şi amendat. În ianuarie 2018, un polonez a fost luat dintr-un avion Ryanair care tocmai aterizase pe aeroportul din Malaga de la Stansted, după ce a părăsit aeronava printr-o ieșire de urgență și s-a urcat pe aripă.