Sunt prea puțin sau deloc analizate efectele asupra economiei ale unor măsuri cu caracter exclusiv sanitar, fără a se încerca realizarea unui echilibru între atenția acordată atât crizei sanitare cât și celei economice.
Această situație tinde să devină din ce în ce mai periculoasă deoarece inevitabilitatea declanșării în scurt timp a unei crize economice profunde ar cere cu caracter imediat luarea unor măsuri de politică economică menite nu numai să preîntâmpine căderea ecnomică dar și să pregătească relansarea post-criză.
Actuala criză economică trebuie considerată ca o criză a ofertei de producție. Problemele de sănătate au redus disponibilitatea pentru muncă a unui număr mare de angajați și contractori și rezultatul este o reducere a anumitor producții. Prin urmare, criza economică se caracterizează prin schimbări structurale ceea ce face ca soluția reală a crizei să nu fie căutată în politici monetariste de subvenții și ajutoare ci în politici care să permită producătorilor să aibă cea mai mare libertate posibilă de a-și relua activitățile obișnuite și de a permite modificările necesare ale structurilor productive. Criza economică actuală este în special o criză a aprovizionării, deoarece multe companii sau antreprenori independenți au fost obligați să-și reducă activitățile din cauza închiderii, ceea ce face imposibil pentru mulți angajați, dar și pentru antreprenori.
Ne aflăm într-un punct de cotitură și va trebui să se ia hotărâri rapide și complexe deoarece România riscă să intre în perioada post criză într-o stagnare economică greu de depășit ca urmare a lipsei de productivitate, inovație și a managementului modern. Decalajele dintre România și marea majoritate a țărilor europene se vor menține, condamnându-ne la ocuparea unui loc marginal și inferior în ierarhia economiei europene, caracterizat printr-un grad înalt și periculos de dependență față de evoluția și dinamica piețelor țărilor aflate în centrul de forță al Uniunii Europene.
Explicația acestei situații rezidă în tipul și modul de funcționare a structurii economiei românești. Actuala structură a economiei românești se situează pe ultimul cerc concentric al integrării europene dacă se consideră centrul acestuia nucleul occidental al UE.
Această structură s-a realizat prin influențe exclusiv externe, prin pătrunderea haotică a capitalului străin pe calea delocalizărilor , urmare a faptului că nu a existat o strategie națională pe termen lung menită să definescă prioritățile structurale pe baza analizei factorilor naționali de avantaj comparativ. Economia românească a fost transformată într-un subcontractor specializat în producerea de piese de schimb, subansambluri şi produse de lohn pentru pieţele occidentale. Este o structură care a transformat economia românească într-o piața dependentă de import, a condus la un proces de involuție a nivelului de dezvoltare industrial. Ca urmare a efectelor conjugate ale lipsei de strategie și a infuziei haotice de capital străin s-a accentuat direcția de economie ” manufacturieră de asamblare” în dauna caracterului de economie ” de inovare și cercetare”.
Această direcție trebuie schimbată pentru a putea spera nu numai într-o relansare a economiei după criza cironavirus dar și într-o mai bună poziționare pe scara competițională europeană și mondială.
Ca membră a Uniunii Europene, România trebuie să ia în considerare orientările de strategie economică a acesteia conform cărora pachetul financiar de redresare pentru contracararea efectele COVID-19 asupra economiilor și pentru promovarea redresării și transformării economiilor europene trebuie să se bazeze pe doi piloni. Cei doi piloni ai unei astfel de redresări, tranziția ecologică și transformarea digitală, împreună cu o piață unică puternică și profundă, vor promova noi forme de creștere, vor promova coeziunea și convergența și vor consolida reziliența UE. Pandemia COVID-19 a subliniat necesitatea de a accelera tranziția digitală în Europa. Valorificarea oportunităților acestei tranziții este esențială pentru consolidarea bazei economice, consolidarea competitivității, facilitarea tranziției ecologice, crearea de locuri de muncă și îmbunătățirea vieții cetățenilor.
România nu poate rămâne înafara acestor orientări strategice europene, chiar mai mult, nu-și poate permite amânări sau întârzieri. Politicile economice orientate spre modernizarea și eficientizarea economiei prin trecerea rapidă la digitalizare trebuie să-și găsească locul și importanța chiar acum, într-o perioadă în care efectele pandemiei nu sunt încă înlăturate.
Se impune o acțiune în paralel menită să controleze atât efectele pandemiei cât și reorientarea și updatarea economiei în direcția noilor tendințe ale stadiului patru al revoluției industriale.
Una dintre măsurile pe care România ar trebui să le ia pentru a consolida efortul investițional în direcția modernizării și obținerii unui grad mai mare de productivitate și competitivitate în paralel cu măsurile de stopare a crizei sanitare este aceea a clarificării poziției față de introducerea tehnologiei 5G.
5G este un instrument de productivitate la nivel național ale cărui beneficii sunt mai puțin remarcabile la nivelul consumatorilor finali, dar extrem de importante pentru industrie și comerț. 5G este de 20 de ori mai rapid decât 4G, și va fi coloana vertebrală a Internetului cu capacitatea de a oferi un milion de conexiuni simultane pe kilometru pătrat, cu un timp de tranzit (latență) de ordinul de un mili-secundă datorită utilizării mai eficiente a energiei electrice și frecvențe radio, cu o viteză de descărcare de 20Gb/secundă, care să permită crearea de fabrici sau chiar orașe conectate inteligent.
Odată lansat, un sistem 5G crește performanța tuturor dispozitivelor conectate într-un mod care depășește imaginația. În loc să fie doar noi terminale izolate, acestea vor putea crea o rețea de obiecte interconectate aproape "vii", capabile de acțiuni inter-mașini și interacțiuni om-mașină.
Este interesant de remarcat faptul că o singură companie deține în mod semnificativ brevete tehnologice pe 5G, își controlează linia de producție de la un capăt la altul, produce toate elementele necesare pentru a construi rețele 5G, inclusiv propriile cipuri, și este capabilă să le asambleze și să le instaleze la nivel național la un cost rezonabil: acesta este Huawei.
Trecerea rapidă la 5G nu trebuie privită ca pe ” lux” pe care România nu și l-ar putea permite în contextul actualelor deficiențe bugetare și al cheltuielilor importante provocate de criza sanitară. Chiar și în astfel de situație, 5G trebuie considerată o necesitate generată de concurența existentă între țările din zonă pentru atragerea de investiții și capital străin, surse indispensabile relansării și dezvoltării economice post-criza coronavirus. Existența rețelei 5G este apreciată de către investitorii străini ca o facilitate și avantaj de infrastructură digitală menite să favorizeze investiiții în țările care dispun de asemenea rețea.
Vecinii noștri sunt deja în avans din acest punct de vedere ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze în perspectiva pierderii de atractivitate pe care am putea să o suferim din partea capitalului investițional străin.
Presa internațională a anunțat că Huawei construieşte un nou centru de cercetare şi dezvoltare la Budapesta, lansând deja a treia sa investiţie în Ungaria. Centrul de cercetare şi dezvoltare care va angaja cel puţin 100 ingineri maghiari își va axa activitatea pe inteligenţa artificială, pe streaming, pe tehnologiile de prelucrare a imaginilor şi pe transmisia semnalelor, precum şi pe sistemele de distribuţie de dimensiuni excepţionale. Este cel mai mare centru logistic Huawei în afara Chinei.
Orientări similare din acest punct de vedere apar, chiar în această perioadă a pandemiei, în Polonia, Croația, Bulgaria și Grecia.
Este o dovadă a faptului că în alte locuri s-a înțeles că există economie și în pandemie. Nu numai că există dar și trebuie să i se acorde din ce în ce mai multă atenție. În caz contrar, ”suferința economică ” va afecta mult mai puternic populația decât suferințele pandemiei.