Antena 3 CNN Coronavirus Pandemia de coronavirus închide show-urile de stand-up. Ce măsuri s-au luat în București

Pandemia de coronavirus închide show-urile de stand-up. Ce măsuri s-au luat în București

Maria Sabu
1 minut de citit Publicat la 14:30 29 Iul 2020 Modificat la 14:30 29 Iul 2020

Din respect pentru public și în semn de responsabilitate, managementul clubului The Fool a dispus o măsură fără precedent: toate show-urile de stand-up comedy din București au fost anulate! Îngrijorată de creșterea constantă a numărului de cazuri noi, echipa The Fool a luat o decizie deloc ușoară, dar necesară în această perioadă.

” Ne îngrijorează creșterea constantă a numărului de cazuri noi la nivelul municipiului București, așa că am fost nevoiți să luăm această decizie radicală. Vom sista activitatea în aer liber a clubului, atâta timp cât numărul de cazuri noi nu scade considerabil pentru o perioadă de minim două săptămâni. Suntem preocupați de sănătatea noastră, a artiștilor, a angajaților și nu în ultimul rând a persoanelor prezene în public, motiv pentru care show-urile programate în perioada 30 iulie - 31 august la Fool de Vară vor fi anulate, urmând ca la finalul lunii august să reevaluăm situația. 
Este o măsură de prevenție și reprezintă gestul nostru de solidaritate în lupta împotriva răspândirii Covid -19 în București. Astfel de măsuri radicale nu ar fi necesare dacă toată lumea ar respecta măsurile de prevenție impuse de autorități însă, din păcate, sunt tot mai puțini cei care iau această pandemie în serios.
Nu consider că această măsură este aplicabilă în masă, dar apelez pe această cale la spiritul civic al tuturor celor care au posibilitatea să contribuie activ la diminuarea pagubelor cauzate de pandemie!” A declarant Călin Crețu, manager Club The Fool

Fool de Vară ia o pauză, revine Fool HD!

Show-urilde de stand-up comedy vor fi reluate, atunci când situația epidemiologică va permite organizatorilor acest lucru, FĂRĂ a periclita sănătatea artiștilot și a celor prezenți în public. Până atunci, Micutzu, Bordea, Radu Bucălae, Teodora Nedelcu, Geo Adrian, Mane Voicu sau George Tănase își vor muta activitatea începând cu 15 august pe Fool HD -https://live.thefool.ro , primul club virtual de comedie din România.
 

Etichete: pandemie coronavirus
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole