Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Cum ne-a afectat pandemia la nivel psihic. Numărul divorțurilor a crescut semnificativ

Cum ne-a afectat pandemia la nivel psihic. Numărul divorțurilor a crescut semnificativ

Andreea Cigolea
2 minute de citit Publicat la 09:28 14 Iun 2021 Modificat la 09:28 14 Iun 2021

"Nu este doar impactul sociao-economic, ci este și un impact sociologic al acestei întâmplări colective de care știm cu toții.

Gândiți-vă că tot ce știam despre noi, tot ce știam despre viața noastră, toate libertățile pe care le aveam s-au schimbat. Au ajuns cuplurile să rămână izolate în casî și de aici se pare că a crescut și numărul divorțurilor și numărul conflictelor.

Există și frica legată de unde pleci și cu cine interacționezi, cum ne organizăm munca, pentru că nu ne mai ducem la muncă, lucrăm de acasă și este așa ca un întreg sistem de monitorizare pe care trebuie să-l ducem în fiecare zi", a explicat psihologul.

Ce consecințe a avut pandemia asupra relațiilor dintre persoane

"Consecințele se referă mai puțin la faptul că am putea fi amendați, ci mai degrabă la cele ce țin de sănătate. Este de luat în calcul un alt tip de efect. Dacă prietenii mei își doresc să mă vadă, mă duc, mă întâlnesc cu ei știu eu pe unde au fost ei înainte.

Mulți oameni rămân cu o frică. Chiar dacă se simt mai în siguranță pentru că s-au vaccinat, temerile persistă", a mai adăugat psihologul Gabriela Minescu.

Cât de ușor sau greu vom renunța la masca de protecție

"Trebuie să repeți de foarte multe ori un gest pentru a-ți intra în cotidian, dar noi am fost obișnuiți să purtăm atât de des masca, că a devenit parte din echipamentul nostru zilnic. sunt oameni care nici nu mai realizează, pentru că a devenit o obișnuință. Uită mai scoată masca, indiferent unde se află.

Sunt oameni care intră în panică fără măști. Legat de mască mai există totuși și alte efecte, pentru că a devenit așa un soi de uniformă, după care ne ascundem toți. Se întâmplă ca oamenii să nu se mai recunoască pe stradă, să nu se mai salute, iar astfel masca nu ne mai permite să decodificăm mesajele pe care oamenii le transmit. Uneori nu știi dacă cel de după mască îți spune ceva furios fiind sau glumeț.

Pe de altă parte, există și persoane care se bucură de purtatul măștii, pentru că ei nu mai zâmbesc, sunt după mască și acolo rămâne ceea ce simt eu", a precizat Gabriela Minescu, la Antena 3.

Psihologul Gabriela Minescu a discutat și despre sentimentele cu care s-au confruntat persoanele extrem de pasionate de aspectul lor fizic, în special de înfățișare.

"Au suferit, iar acum o consideră un minus pentru că era chipul lor, identitatea lor acolo și este ca și cum acea identitate lipsește. Sunt și persoane care au profitat de această mască pentru a renunța la acele standarde de îngrijire zilnică, machiajul sau barba, deja nu mai contează pentru ei și se bucură de acest privilegiu pe care îl au în urma purtării măștii", a detaliat psihologul, la Antena 3.

Când ar putea reveni lumea la normalitate

"Depinde câte au avut de dus în pandemie și sub ce formă. Depinde de psihicul cu care se confruntă, cu siguranță că le va lua cam tot atâta timp cât le-ar fi luat și în vremuri normale să își revină", a explicat ea.

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole