Antena 3 CNN Life Știinţă Pământul va mai avea o mini-lună, un nou satelit natural. Ce este PT5 2024 și cum a fost capturat de gravitația planetei noastre

Pământul va mai avea o mini-lună, un nou satelit natural. Ce este PT5 2024 și cum a fost capturat de gravitația planetei noastre

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 16:19 16 Sep 2024 Modificat la 16:19 16 Sep 2024

Pământul e pe cale să obțină un al doilea satelit natural după ce un asteroid a fost prins de gravitația planetei noastre și a început să o orbiteze, relatează NYT.

Când se apropei de Pământ, asteroizii tind să facă unul din două lucruri – în mare parte din timp, ratează planeta noastră – în alte dăți, o lovesc și lasă pe cer o dâră luminoasă. În cele mai rare cazuri, asteroizii se izbesc de scoarța planetară și lasă un crater.

În cazuri foarte rare, însă, poate să aibă loc și un al treilea scenariu – asteroidul este capturat de gravitația mult mai puternică a planetei și începe să orbiteze în jurul acesteia, devenind, practic, o mini-lună, un satelit natural.

O rocă spațială descoperită recent de telescoapele NASA urmează să devină un astfel de mini-satelit, cel puțin pentru o perioadă scurtă de timp.

Asteroidul 2024 PT5, raportat în această lună în notele de cercetare ale Societății Astronomice Americane, are doar 10 metri lungime. Astronomii calculează că din 29 septembrie și până pe 25 noiembrie, 2024 PT5 va orbita în jurul Pământului ca satelit al planetei. După, va reuși să scape de atracția gravitațională a Pământului și se va întoarce într-o călătorie lungă în spațiu.

Asteroizii care nu reușesc să se elibereze de gravitația Pământului și ajung să orbiteze planeta sunt deseori numiți mini-luni. Pentru că sunt atât de mici și de rapide, ele sunt dificil de observat sau identificat.

Uneori, se dovedesc a fi obiecte artificiale – nava spațială Gaia a ESA a fost caracterizată greșit, la un moment dat, drept un asteroid.

„De fiecară dată când un obiect cu o orbită atât de similară este descoperit, avem o șansă să realizăm că e vorba doar de deșeuri spațiale”, spune Raul de la Fuente Marcos, astronom la Universitatea Complutense din Madrid, co-autor al studiului. Studiile arată că 2024 PT5 este, într-adevăr, o rocă spațială, continuă el.

Asteroidul a fost descoperit pe 7 august cu ajutorul ATLAS, un sistem de alertă al NASA, iar conform proiecțiilor astronomilor, el va încheia două orbite complete în jurul planetei înainte de a scăpat din gravitația acesteia.

Conform lui Paul Chodas, director la o agenția a NASA specializată în obiecte spațiale apropiate de Pământ, este posibil ca asteroidul în cauză să fie o bucată de lună aruncată în spațiu de o coliziune cu un alt asteroid mai mare. Cu alte cuvinte, mini-luna ar putea să fie un fragment miniatural din Lună.

În ciuda „filiației” sale posibil lunare, asteroidul e posibil să nu se califice, tehnic, pentru statutul de mini-lună – el ar trebui să realizeze cel puțin o revoluție completă în jurul Pământul pentru a se putea califica.

Din cauza orbitei sale în formă de potcoavă, e posibil ca o revoluție completă să nu poată fie realizată.

Astfel de corpuri cerești care orbitează Pământul nu sunt doar simple curiozități – multe dintre ele conțin metale extrem de prețioase.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole