Antena 3 CNN Life Palatul Parlamentului, deschis gratuit pentru toți românii: Camera Deputaților a lansat invitația pe Facebook

Palatul Parlamentului, deschis gratuit pentru toți românii: Camera Deputaților a lansat invitația pe Facebook

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 13:04 31 Mai 2021 Modificat la 13:04 31 Mai 2021

Palatul Parlamentului poate fi vizitat gratuit pe 1 Iunie, când este Ziua Copilului. Programul de vizitare va fi între orele 10.00 şi 16.00.

Evenimentul va fi organizat potrivit măsurilor legale care sunt aplicate pe durata stării de alertă, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, iar vizitatorii au obligaţia de a purta masca de protecţie în incinta clădirii.

"Îți dorești să vizitezi Palatul Parlamentului, să admiri și să te plimbi prin cea mai mare clădire administrativă din Europa? 
Pe 1 iunie, o zi specială, dedicată celor mici, Camera Deputaților invită copiii și însoțitorii acestora să participe, gratuit, la "Ziua Porților Deschise", desfășurată sub îndemnul „Împarte-ți ziua cu părinții la Camera Deputaților”. Vă așteptăm între orele 10:00 și 16:00!", este invitația făcută, pe Facebook, de aleșii țării. 

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole