Antena 3 CNN Life Pâinea cu făină de greieri s-ar putea găsi în curând pe rafturile magazinelor din România

Pâinea cu făină de greieri s-ar putea găsi în curând pe rafturile magazinelor din România

Mia Lungu, Gigi Cojocaru
1 minut de citit Publicat la 18:00 28 Apr 2021 Modificat la 18:48 28 Apr 2021

Produsele create în laboratorul de micro producție de la USAMV Iași au scop de cercetare, dar când va fi deschis mazaginul propriu al Universității acestea vor putea fi cumpărate și de ieșeni. Înainte de toate au fost făcute o serie de probe. Totul a plecat de la lucrare de diplomă, iar luna aceasta au fost făcute primele pâini, cozonaci și păscuțe.

Studenții au lucrat cot la cot cu profesorul lor și au pregătit mai multe sortimente de pâine, care au umplut laboratorul de mirosuri la care cu greu un pofticios ar putea să reziste.

La prima vedere pâinea cu făină de greier nu pare foarte diferită. Însă frăgezimea produsului este mai mare decât la pâinea găsită în comerț.

Dotările adecvate îi ajută pe studenți să fie pregătiți după absolvire spun reprezentanții universității. Cunoașterea întregului flux de producție nu poate fi învățat decât în laborator.

Specialiştii susţin că pâinea cu făină de greier are o valoare nutriţională mare. 70% reprezintă proteine, vitamine, fier şi calciu.

La o franzelă se pun aproximativ 70 de greieri, ceea ce înseamnă cam trei la sută din ingrediente. Experții spun că greierii au un gust destul de neutru, aşa că nu influenţează prea mult. Are gust de pâine obişnuită, dar valoarea nutriţională este foarte mare şi este mare şi conţinutul de proteine. 

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole