Antena 3 CNN Actualitate Pagube uriaşe după incendiul devastator de la Arhiepiscopia Tomisului

Pagube uriaşe după incendiul devastator de la Arhiepiscopia Tomisului

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 09:31 16 Oct 2022 Modificat la 10:17 16 Oct 2022

Întregul acoperiş al Palatul Arhiepiscopal, situat în imediata apropiere a Catedralei Sfinţii Petru şi Pavel, a fost distrus de flăcări. Mai mult, apa folosită de pompieri pentru a stinge flăcările s-a infiltrat în pereţi şi a provocat daune şi la restul clădirii.

Incendiul, izbucnit seara trecută în jurul orei 21.50, a fost stins de pompieri după mai multe ore în care au intervenit cu şapte autospeciale de stingere şi trei autoscări de lucru la înălţime.

Iniţial, incendiul de la Arhiepiscopia Tomisului părea să fie unul care să nu pună probleme pompierilor, însă din cauza vântului, flăcările s-au extins şi au pus stăpânire pe întregul acoperiş.

Mansarda, construită în mare parte din lemn, a fost transformată în scrum. Din fericire, călugării care locuiesc în clădire au reuşit să se salveze la timp.

[GAL layout="4"]

"În urma incendiului, a ars mansarda pe o suprafaţă de aproximativ 800 de metri pătraţi. La ora 1:27 incendiul a fost lichidat, dar echipajele de intervenţie au rămas la locul solicitării pentru îndepărtarea tuturor efectelor negative”, a transmis ISU Constanţa.

Totodată, poliţiştii au deschis o anchetă.

"În cursul serii trecute, în jurul orei 21.50, polițiștii constănțeni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la clădirea Arhiepiscopiei Constanța, are loc un incendiu.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Poliției municipiului Constanța, precum și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și polițiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Constanța, pentru asigurarea unui perimetru de siguranță în vederea unei intervenții eficiente și rapide a pompierilor, dar și pentru restricționarea traficului rutier, acolo unde situația a impus-o.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole