În urmă cu numai o lună, angajaţii şi pacienţii Spitalului de Psihiatrie din Craiova au trecut printr-o simulare de incendiu, însă exerciţiul a prevăzut un incendiu izbucnit la etajul spitalului.
Seara trecută, incendiul a izbucnit la parterul spitalului, într-o cameră în care o pacientă fusese izolată.
Când au văzut fumul gros, medicul de gardă şi alţi doi medici rezidenţi au sărit pe geam şi s-au rănit la picioare. În acelaşi timp, pacienţii aflaţi la primul etaj au fost evacuaţi pe uşă, fără să existe persoane rănite.
Ultimele informaţii arată că pacienta care a pornit incendiul era în izolator, după o decizie luată de şeful de secţie. Femeia ar fi deranjat alţi pacienţi, motiv pentru care a fost mutată, însă trebuia supravegheată din 15 în 15 minute, lucru care nu s-a întâmplat.
Şeful de secţie a fost amendat cu 2.500 de lei de DSP pentru că nu ar fi trebuit să o bage pe pacientă în izolator, în timp ce nimeni nu ştie cum a reuşit femeia să pună mâna pe o brichetă.
În urma incendiului de noaptea trecută au ars materiale textile (lenjerie de pat, pătură, pernă, saltea, îmbrăcăminte, etc.), covorul de PVC, un transformator electric, în timp ce saloanele au fost afectate de flăcări, fum şi apa folosită de pompieri pentru a lichida incendiul.
Pompierii au greşit adresa, dosar penal după incendiul de la Spitalul de Psihiatrie din Craiova
A fost deschis un dosar penal după incendiul produs la Spitalul de Psihiatrie din Craiova, unde peste 40 de pacienți au fost evacuați și trei cadre medicale au suferit fracturi după ce au sărit de la etaj. În spațiul public a apărut informația că pompierii au încurcat spitalele.
În urma incendiului de la Spitalul de Psihiatrie din Craiova, de luni noaptea, trei cadre medicale au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, după ce au sărit de la etajul întâi al clădirii.
Polițiștii au întocmit un dosar penal și fac verificări pentru distrugere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror.
În același timp cu ancheta penală, marți dimineața s-au făcut verificări și la ISU Dolj, după ce în spațiul public a apărut informația că pompierii au greșit locația.