Antena 3 CNN Actualitate Pacienţii care fac dializă se vor putea vaccina și fără programare în etapa a doua

Pacienţii care fac dializă se vor putea vaccina și fără programare în etapa a doua

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 17:39 21 Ian 2021 Modificat la 17:39 21 Ian 2021

Guvernul a modificat strategia de vaccinare. Mai exact, în etapa a doua de vaccinare au fost introduse persoane încadrate într-un grad de handicap, imobilizate, însoțitorii acestora, cei care locuiesc la același domiciliu, precum și persoanele fără adăpost.

Comitetul Național de Coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 a emis joi, o instrucţiune prin care persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu se pot vaccina în cadrul etapei a II-a strategiei de vaccinare împotriva COVID-19.

Pentru eficientizarea procesului de vaccinare, evitarea supraaglomerării sau a sacrificării dozelor de vaccin, vaccinarea se va face prin programare electronică, telefonică sau prin intermediul medicului de familie, datele fiind colectate într-o platformă unică.

Mai exact, reprezentanții direcțiilor de asistență socială din cadrul consiliilor locale întocmesc listele cu persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu și care doresc să fie vaccinate, împreună cu asistenții personali ai acestora (dacă au) și cu membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie.

Şi medicii de familie care au în îngrijire persoane imobilizate sau nedeplasabile vor colabora activ cu structurile de asistență socială, iar listele întocmite vor fi transmise nucleului de coordonare a campaniei de vaccinare care va stabili apoi traseele, logistica și personalul necesare, pentru vaccinarea persoanelor de pe liste.

Centrele de dializă au obligația de a facilita accesul la vaccinarea împotriva COVID-19 pentru pacienții aflați în tratament

Potrivit instrucţiunii, personalul din centrul de dializă va realiza programarea la vaccinare, în centrele de vaccinare din proximitatea centrului de dializă la care pacienții urmează tratamentul cronic, la care sunt arondați prin grija DSP județean/DSPMB.

În cazul în care personalul din centrul de dializă nu reușește programarea prin platforma de vaccinare, va comunica direct cu centrul de vaccinare și va transmite lista pacienților care se vaccinează cu 48 de ore înainte de ziua vaccinării.

Astfel, atât persoanele imobilizate sau nedeplasabile, cât și persoanele dializate pot fi vaccinate fără programare pe platformă și se înregistrează în RENV la momentul revenirii echipelor mobile de vaccinare în centrul de vaccinare fix sau imediat după vaccinare, după modelul persoanelor din instituții rezidențiale.

Documentul poate fi citit intergral AICI

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole